Universitatea „Spiru Haret” câsiga in procesul cu MECI!

Curtea de Apel Bucuresti a admis cererea Universitatii „Spiru Haret” de a suspenda Hotararea de Guvern 943/2009. Concret, instanta a permis universitatii sa organizeze admitere, si nu doar pentru specialitatile acreditate si autorizate. Astfel, hotararea de guvern este suspendata pana la o decizie privind anularea ei. Al doilea proces, pentru anulare, incepe pe 19 ianuarie 2010, informeaza NewsIn. Reprezentantii Universitatii „Spiru Haret” au cerut saptamana trecuta instantei suspendarea Hotararii de Guvern 943/2009, prin care i s-a permis sa organizeze admitere, insa numai pentru specialitatile acreditate si autorizate. Reprezentantii universitatii au sustinut in fata instantei ca hotararea prejudiciaza institutia de invatamant, avand in vedere ca nu-i permite sa faca inscrieri la toate specializarile. In luna august, Guvernul a aprobat introducerea Universitatii „Spiru Haret” pe lista institutiilor de invatamant superior private. In acest sens, a fost modificata HG 749/2009 din cauza careia institutia nu putea organiza examen de admitere la specializarile acreditate. Avocatii Universitatii au aratat atunci magistratilor ca Aurelian Bondrea este reprezentant legal recunoscut al institutiei, dupa ce acesta fusese contestat de Ministerul Educatiei. Universitatea Spiru Haret a anuntat in 20 iulie ca a dat in judecata Ministerul Educatiei, dupa ce institutia a fost eliminata prin HG 749/2009 de pe lista celor acreditate sau care pot functiona provizoriu si care interzice organizarea admiterii in anul universitar 2009-2010.

Comentarii

  1. Felicitări conducerii şi avocaţilor Universităţii „Spiru Haret” pentru izbânda repurtată în lupta cu „demolatorii” învăţământului superior românesc.

Adauga un comentariu

*