In fiziologia sistemului nervos exista o lege: un excitant, fie el cât de puternic, daca se repeta cu insistenta, produce inhibitie; plictis de moarte; lehamite, când asta se intâmpla in politica; prea-plin, saturatie, oboseala, lipsa de reactie. In razboi, se spune, unii adormeau cu capul pe mitraliera.
Chiar când era sa ia foc in media chestiunea cu sexul liberalizat si cu nevinovatul lipsit de consecinte consum de droguri facile, hodoronc-tronc Presedintele lanseaza o alta bomba peste prima, amestecând exploziile intr-un soi de holocaust media; e vacarmul atât de iubit de seful statului; adica e liniste de jur-imprejur, nu e bine, simte ca-l ia cu frisoane, are insomnii. Domnia Sa e vizibila prin zgomot si nu prin prestanta discursului. Are micsorici, ba in ultima vreme e si drumoman prin târguri si iarmaroace, precum un Voda, ba la o sârba, ba la o pâine si sare, ba la o brânza populara, ba nici nu te astepti unde; ai zice ca traieste din simpatia aplaudacilor agitatori montati de PD-L la toate raspântiile. Pe sticla televizorului da bine, e de-al nostru cu hâtrosenia lui oblica, numai un zâmbet. Pasamite, Domnul Presedinte face bai de multime supravegheat discret de bodyguarzi in bundita si-n itari. Au mai facut-o si altii, nimic nu-i nou. Goana asta dupa imaginea de Presedinte providential nu-i decât o farsa, fiindca ne-am convins ca nu-i acoperita si de fapte; sa ne gândim doar la sloganul „Sa traiti bine!”, care s-a dovedit a fi cea mai amara ironie adresata oamenilor amarâti ai acestei tari. Personajul nostru se rezuma doar la vorbe, vorbe, vorbe, unele mai jignitoare ca altele; un bombardament insistent, obsesiv de intentii sforaitoare, irealizabile, care se incaleca si se incaiera intre ele, lipsite de finalitate. Se autodevora. Presedintele n-are un proiect de ansamblu al României viitoare; totul este o cârpeala de petice, unele peste altele: ieri dorea dezinhibarea sexului, eventuala lui impozitare pe buric spre binele natiei, eliberarea instinctelor primare si dezmatul drogurilor, proiect asumat, adica indemnul la o desantata viata distructiva, azi lanseaza provocarea unui Parlament mono-cameral, spre deliciul amarâtilor convinsi ca o duc rau din pricina deputatilor imbuibati. Cam asa s-a exprimat Presedintele, indicând o tinta spre care sa se canalizeze frustrarile sociale; so pe ei, baieti, va ofer prilejul, decimati-i, salvati tara de corupti. N-o face, demagogic si populist, pentru prima data si nici pentru ultima, caci in zilele urmatoare v-a nascoci altceva, si apoi altceva, ca un magician ieftin ce este. Vom trai o sarabanda de provocari. Fireste ca micsorarea numarului de deputati ar fi necesara, si merita o ampla dezbatere, dar nu se poate face brusc, pe genunchi cum se spune, fiindca asa i-a nazarit Presedintelui, printr-un Referendum chiar in ziua alegerilor prezidentiale, când Domnia Sa ar aparea ca un salvator al natiunii. E o manevra abila, politicianista, care sa-i aduca voturi, pentru inca un mandat in fruntea statului, printr-o manevra emotionala; râsu-plânsu, induiosarea prostimii s-a cam rasuflat; lipsa demnitatii si tinutei unui om de stat e stânjenitoare. Aproape zilnic scamatorul deschide câte o supapa pentru decoprimarea multimilor sociale; e o smecherie rasuflata. Aparentele ar indica o activitate febrila in favoarea binelui public; in profunzimea lor lucrurile stau altfel, pe dos, relevând o machiavelica mânarie pentru decimarea adversarilor politici. Abil in a imparti anateme in dreapta si-n stânga, situându-se intr-o zona de intangibilitate ca si fostul secretar general al PCR, care se considera deasupra oricarei responsabilitati – un fel de intelept incoruptibil al patriei, un iluminat, – Maria Sa Voda Basescu, si grupul adiacent, va fi evaluat in istoria ultimilor ani ca un produs tipic al suburbanitatii profunde, smechere, conflictuale, grosiere, un artist al supravietuirii in vremuri de criza.
Cu siguranta ultimul.
Ovidiu GENARU
