Eroare, sau altceva?
Acelasi CNP pentru bursele „Bani de liceu”

Listele cu solicitantii burselor sociale „Bani de liceu”, cerute de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, au scos la iveala o serie de nereguli care pot fi interpretate in fel si chip. Din acvest motiv, ISJ a solicitat conducerii acelor scoli unde au fost sesizate acele erori, sa refaca lisdtele. Au fost descoperiti elevi cu acelasi CNP la Liceul Teologic Romano – catolic „Sf. Iosif” si la Grupul Scolar Tg. Ocna, nume identice, posibili frati, dar cu venituri declarate diferite, la Grupul Scolar „Grigore Antipa”, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghica” Comanesti sau Grupul Scolar Darmaesti. Iar SAM Parincea si Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” au trimis liste cu solicitanti care, conform datelor din CNP, aveau peste 30 de ani sau sub 14 ani. Reprezentantii ISJ spun ca a fost vorba doar de o „eroare umana” si ca situatia s-a remediat. Lista solicitantilor eligibili ai Programului national de protectie sociala „Bani de liceu” a fost publicata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii la adresa http://banideliceu.edu.ro/. In anul scolar 2009 – 2010 vor primi “Bani de liceu” 5.551 de elevi bacauani, cu 1.135 mai putini elevi, pentru ca Guvernul a redus in mai 2009 plafonul de venit brut pe membru de familie, de la 200, la 150 de lei. Dupa numarul de beneficiari, judetul Bacau se afla pe locul cinci pe tara, dupa Suceava, Iasi, Vaslui si Dolj. Pâna pe 2 noiembrie solicitantii declarati neeligbili pot depune contestatii la sediul unitatilor de invataamânt de care apartin. Sprijinul financiar lunar acordat este de 180 de lei. Elevii vor primi ajutorul financiar pe perioada cursurilor scolare, inclusiv in timpul pregatirii si sustinerii examenului de bacalaureat sau de diploma, respectiv in perioada practicii. Sumele vor fi alocate de Ministerul Educatiei si vor fi distribuite beneficiarilor de catre unitatile scolare la care acestia si-au depus dosarul.

Adauga un comentariu

*