Salonul „Inventika“ Bucuresti

Un student din Deva care a creat un filtru de aer ce permite reducerea consumului de carburant cu 20 la suta va fi prezent la Salonul international de inventii si noi tehnologii „Inventika“ Bucuresti cu o noua inventie care a fost gândita sa duca la o scdere a cantitatii de combustibil utilizat de masini în conditiile unui trafic urban normal, conform Agerpres. Întâlnirea celor mai buni inventatori români are loc la Romexpo, în perioada 28 – 31 octombrie, în paralel cu Salonul cercetarii 2009. Studentul Corneliu Birtok Baneasa va prezenta în cadrul celor doua saloane un nou sistem dinamic de transfer al aerului, cu aplicabilitate la motoarele autovehiculelor. Sistemul capteaza aerul din afara compartimentului motor si îl transfera pe filtrul de aer clasic sau pe unul modificat, cum este cazul „filtrului supra-aspirant inversat“ inventat deja de tânarul din Deva. „Efectele se regasesc într-o scadere a consumului de carburant cu 10 – 15 la suta, si o crestere a puterii motorului“, a spus Corneliu Birtok Baneasa, conform Agerpres. Studentul de la Facultatea de Autovehicule Rutiere Hunedoara s-a remarcat dupa ce a inventat un filtru de aer special care duce la o scadere cu aproape 20 la suta a consumului de carburant la autovehicule, în conditii de trafic urban. Inventia sa a fost testata în 2009 pe zeci de masini cu rezultate foarte bune. A fost apreciata de jurii internationale si recompensata cu medaliile de aur la „Inventika“ Bucuresti 2008, „Eureka“ Bruxelles 2008. Anul acesta, inventia a primit argint la Salonul international de inventica de la Geneva si bronz la Salonul international de inventica ARCA Fair, de la Zagreb.

Adauga un comentariu

*