„Atemschaukel”, noul roman al Hertei Müller, va fi publicat la inceputul anului viitor la Editura „Humanitas Fiction”. Aparuta acum câteva luni la Editura „Hanser”, aceasta „carte-eveniment”, asa cum o dovedeste numarul impresionant de cronici entuziaste aparute in Germania, va fi publicata in curând in Suedia, Franta, Polonia, Anglia si Statele Unite. Unul dintre cele mai cunoscute volume ale Hertei Müller, „Inca de pe atunci Vulpea era Vânatorul”, initial scenariu de film si publicat ca roman in Germania in 1992, apare intr-o noua editie la sfârsitul lui noiembrie in colectia „Raftul Denisei” si va fi lansat de Editura „Humanitas Fiction”, la Târgul de carte „Gaudeamus”.