Se repara strandul din Onesti

strand-4.jpgPe ordinea de zi a sedintei de mâine a Consiliului Local Onesti se afla patru proiecte de hotarâre, printre care si cel referitor la modernizarea strandului din municipiu. Proiectul, care este mai vechi si pentru care se vor aproba studiul de fezabilitate si indicatorii tehnico-economici, vizeaza realizarea unui sistem de filtrare si tratare a apei din cele doua bazine si rezolvarea problemei canalizarii, construirea unui pavilion administrativ dotat cu cabinet medical, grupuri sanitare moderne, dusuri, sala de asteptare si doua statii-pompe, precum si reabilitarea instalatiilor sanitare existente. De asemenea, se vor reduce dimensiunilor celor doua bazine de înot, prin aducerea acestora la adâncimea reglementata si impiedicarea scurgerii apei prin infiltrare si se va reamenaja terenul aferent zonei strandului, ca si zona de plaja, cu dotarile necesare. “Aceasta investitie va fi una majora pentru autoritatea locala”, a apreciat ing. Mihaela Magureanu, sef al Biroului tehnic, investitii si reparatii, structura din cadrul Primariei Onesti. Investitia se ridica la peste un million de euro, iar proiectul a fost aprobat inca de anul trecut, insa lucrarile nu s-au putut executa, din lipsa de fonduri. “Vrem sa aducem strandul din Onesti la standardele existente in Uniunea Europeana”, a sustinut primarul Emil Lemnaru. Pe ordinea de zi a sedintei de mâine se mai afla inca un proiect important pentru onesteni, aprobarea taxelor si impozitelor locale pentru anul 2010, precum si altele doua, referitoare la un schimb de imobile si la modificarea organigramei Directiei de Asistenta Sociala.

Gheorghe LEU

Comentarii

  1. Laurentiu Draghici -Onesti a zis:

    In constructii nu se potriveste : ”Iarna car si vara sanie ” ,Standarde europene la zero grade cu iz de alegeri ?

  2. Bun…Am inteles ca se repara dar macar in momentul de fata este deschis strandul?Adica cei care vor sa mearga cand este canicula sunt obligati ca sa se duca in trotus sau chestii de genul asta doar de dragul primarului..Atunci la ce mai este democarie dar in fine..Totusi as vrea ca strandul sa fie deschis chiar si de asdtazi pt. ca este foarte clad si chiar as vrea ca sa fac o ,,baie”

Adauga un comentariu

*