Supusi la umilinta
Moinestiul a ramas in bezna

tensiune-mica-eon-moinesti.jpgDe zile intregi, aparatele electrocasnice din casele mai multor moinesteni nu functioneaza din cauza tensiunii electrice mici. „Nu merge nimic in casa, nici masina de spalat, nici televizorul, nici frigiderul. Am sunat la E.ON si le-am spus ce se intâmpla, dar n-a venit nimeni sa repare”, a declarat unul dintre consumatorii afectati. Reprezentantii E.ON refuza se rezolve problema si nici nu raspund la sesizari

Monopolul in domeniul furnizarii energiei electrice pare sa i se fi urcat la cap companiei E.ON. Ultima sa „isprava” a fost inregistrata zilele trecute in Moinesti, unde aparatura electrocasnica din mai multe case de pe strada Mihail Sadoveanu nu functioneaza din cauza tensiunii electrice prea mici. Desi oamenii au sesizat E.ON Moldova, furnizorul nu a raspuns reclamatiilor si nici nu a rezolvat problema.

„Nu merge nimic!”

Locutorii din Moinesti se plâng ca de când tensiunea electrica este prea slaba s-au trezit, peste noapte, cu mai toata aparatura electro-casnica stricata. „Nu merge nimic in casa, nici masina de spalat, nici televizorul, nici frigiderul. Am sunat la E.ON si le-am spus ce se intâmpla, dar n-a venit nimeni sa repare”, a declarat Bernadeta Bordea, unul dintre consumatorii afectati. „Lumina e foarte slaba si nu mai merg nici televizorul si nici frigiderul. Cel mai necaz mi-e de congelator, am pus si eu câte ceva pentru iarna si o sa mi se strice. Am anuntat la E.ON, dar nu a venit nimeni”, a spus si vecina sa, Ana Patrichi. „M-am trezit ca nu-mi mai merg centrala termica, frigiderul si televizorul. Cei de la E.ON nu au rezolvat nimic. Am intrat in panica. Noroc ca mi-a adus ginerele un stabilizator de curent, cu care sa functioneze macar centrala si frigiderul”, a relatat Luminita Burghelea, de pe aceeasi strada. „Am masurat tensiunea si era 180, valoare la care aparatele astea noi pur si simplu nu pornesc. Avem centrala, dar stam in frig. Avem hidrofor, dar când tensiunea scade puternic, nu mai curge picatura de apa la robinet. Adesea, lumina e ca de lumânare. Am sunat de mai multe ori la E.ON, dar nu au trimis pe nimeni. Din câte stiu, contractul permite fluctuatii de tensiune de cel mult plus/minus zece la suta din 220 de volti”, a declarat Vasile Balan, un alt vecin.

Hotii de curent, suspectati ca si-au bagat coada

Oamenii banuiesc ca sursa problemelor ar fi o avarie recenta la un transformator, dar si romii care fura curent – la propriu. „Tensiunea a scazut dupa un incendiu la un transformator electric produs saptamâna trecuta, din cauza caruia tot orasul nu a avut lumina o zi intreaga. Plus ca in cartier avem niste vecini mai tuciurii care fura curent – probabil ca si asta e o cauza”, au mai spus ei. Am incercat sa obtinem de la E.ON Moldova mai multe informatii despre problema din Moinesti. Desi i-am contactat pe reprezentantii companiei inca de miercuri, nu am primit niciun raspuns.

Boala generalizata

Totodata E.On a lasat de mai multe ori, luna aceasta, strazi intregi din Bacau in bezna. Locuitorii zonei Cascada au avut parte de mai multe pene de curent in decursul ultimei saptamâni. Cea mai lunga a fost joi, 29 octombrie, când curentul electric a fost intrerupt de la orele 17.00 la 23.00. In aceeasi zi, la Buhusi intreruperile de curent s-au tinut lant. In plus, pe strada Nufarului nu ard neoanele de luni bune. Ultima „izbânda” a avut loc ieri, când locuitorii strazii Logofat Tautu au stat in bezna câteva ore bune.
Alin LEANCA, Olimpia FILIP

Adauga un comentariu

*