Cum o studentă de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a fost confirmată astăzi cu gripă nouă, autorităţile au decis să închidă temporar instituţia. Şi la Constanţa, un corp al Universităţii Ovidiu a fost închis astăzi, după ce un profesor a fost diagnosticat cu A/H1N1. La Arad, de teama gripei, tot mai mulţi elevi nu mai vin la şcoală. Rectoratul Universităţii „Dunărea de Jos” a decis aseară să suspende, timp de trei zile, cursurile pentru a preîntâmpina răspindirea virusului A/H1N1 în sălile de curs.„Conducerea Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a hotărât suspendarea cursurilor de zi/ID/IFR în perioada 6 – 8.11.2009, pentru întărirea măsurilor de prevenţie a răspândirii gripei noi”, a declarat printr-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al universităţii gălăţene de stat, Luiza Şerbănescu.Decizia vine ca urmare a faptului că o studentă de la Facultatea de Ştiinţe Economice a fost confirmată cu virusul gripei noi. „Tânăra a venit pe 2 noiembrie din Republica Moldova, iar a doua zi i s-a făcut rău şi a fost şi internată la Spitalul de Boli Infecţioase. Nu a luat contact decât cu trei colege din cămin”, a precizat Liliana Moise, director adjunct Direcţiei de Sanătate Publică Galaţi.În schimb, universitatea nu a luat nicio decizie în privinţa închiderii căminului studenţesc unde locuieşte tânăra suspectă de îmbolnăvire cu A/H1N1. (Marian Păvălaşc)
Sute de studenţi, trimişi acasă
Un corp al Universităţii Ovidius, din Constanţa, a fost evacuat azii dimineaţă după ce un profesor de la Facultatea de Drept a fost confirmat cu gripă nouă. Sute de studenţii au fost trimişi acasă după ce o echipăa de medici i-a examinat pe fiecare în parte. Încăperile universităţii au fost dezinfectate, iar conducerea universităţii susţine că studenţii se vor putea întoarce luni la cursuri.