Ţara Făgăduinţei! Elena Cârstea, vedetă în România, vânzătoare în SUA

elena.jpgExistă bucurii care, cu câţiva ani în urmă, nu ai fi crezut că le poţi avea. Pentru că nu ar fi însemnat satisfacţii, din punctul de vedere al statutului la care ai ajuns. Dar viaţa, parşivă, îţi pregăteşte mereu capcane şi primejdii. Şi întregul sistem de referinţă se poate schimba peste noapte. Este ceea ce trăieşte acum Elena Cârstea.
Vedetă în România, interpreta a ales să trăiască în Ţara tuturor posibilităţilor, alături de soţul ei, Glenn. O căsnicie fericită, multă linişte şi aparenţa unei prosperităţi până când cântăreaţa a fost lovită de nenorocire: i s-a descoperit un anevrism cerebral, care a dus-o la un pas de moarte. Din fericire, a fost operată cu succes. Din nefericire, a rămas cu datorii. Mari, chiar dacă ar fi să ne luăm după calculul făcut acum de Click! şi potrivit căruia s-ar părea că nu mai este vorba decât de 20.000 de dolari, nu de 90.000 cum se vehicula. Cert este că Elena, profitând de faptul că se simte foarte bine după intervenţia chirurgicală, s-a angajat.
„Sunt foarte fericită. Mă simt excelent, iar de marţi am început să merg la serviciu. Lucrez pentru Chanel, ca şi consilier de frumuseţe, în jur de 8 ore pe săptămână, la magazinul Nordstrom din cadrul Wellington Green Mall, cel mai mare din Palm Beach. Am un salariu fix, sunt plătită cu 17 dolari pe oră şi beneficiez şi de un comision din vânzări de 3%”, a dezvăluit vedeta.
Şi, deşi este vânzătoare, se consideră împlinită că a reuşit să găsească un job pe vreme de criză. Mai ales că soţul ei a fost afectat zdravăn de recesiune – înainte câştiga 5.000 de dolari pe lună, acum abia dacă mai ia 2.000. Dar, împreună, vor reuşi să treacă peste toate încercările pe care viaţa le-a pregătit pentru ei. Şi peste dezamăgirea că, vedetă în ţara ta, ai ajuns să te bucuri că eşti vânzătoare în Ţara Făgăduinţei.

Adauga un comentariu

*