Locuinte ieftine pentru tineri

locuinte3.jpgCandidatul social-democrat la alegerile prezidentiale, Mircea Geoana, a afirmat sâmbata, la un miting electoral organizat la Medgidia, ca vrea sa faca un program national de construire de locuinte ieftine pentru tineri, dupa modelul initiat si practicat la Constanta de primarul Radu Mazare. „Programul de construire de locuinte ieftine pentru tineri, cu chirie pentru cei cu venituri mici si cu dobânda subventionata pentru cei care au un putine resurse financiare, va deveni un program national”, le-a spus Mircea Geoana celor aproximativ 6.000 de cetateni participanti la miting. Mircea Geoana i-a încurajat si pe pensionari, spunându-le ca la începutul anului viitor va exista o lege unitara a pensiilor, „astfel încât sa se faca dreptate între cei cu pensii mici si cei cu pensii mari”. Totodata, liderul social-democrat a afirmat ca vrea ca respectul pentru batrâni de care da dovada primarul Constantei prin acordarea de anumite facilitati acestora sa devina regula la nivel national. La mitingul electoral de la Medgidia Mircea Geoana a fost însotit de parlamentari PSD, de presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, si de primarii social-democrati din judet.

Comentarii

  1. Gogosi! Gogosi! Gogosi!

  2. @ costel: in schimb Basescu spune numai adevarul, nu?!

Adauga un comentariu

*