Povestea unui actor

Povestea unui mare actor se scrie timp de o viată şi vorbeşte nu numai despre el, ci despre o societate întreagă, despre vremurile care au trecut şi peste el, dar şi peste o tară. Destinul lui Gheorghe Dinică a început după război, într-o Românie săracă şi într-o mahala uitată de noroc. Din familii sărace se ridicau atunci cei care aveau să ajungă în primele rânduri ale societătii, pe fondul propulsării unei noi clase în primele rânduri ale societătii. Dar Gheorghe Dinică avea un alt drum, pe care l-a simtit de la bun început ca fiind al lui, iar pe acest drum, drumul către scenă, el nu a amestecat niciodată ideologia, ci numai dorinta puternică de a trăi vietile mai multor oameni prin intermediul personajelor.
Oameni de tot felul – de la diplomati şi miniştri la ticăloşi, gangsteri, comisari, muncitori sau patroni – au alcătuit, în interpretarea lui, o frescă paralelă, care vorbea indirect despre societatea românească. Mai întâi despre aceea tulburată de noile mişcări politice, de instalarea regimului comunist şi de răfuielile acestuia cu trecutul, iar mai apoi despre una tulburată din nou de o altă schimbare de regim. Între timp, mai ales pe scenă, actorul s-a întâlnit şi cu multi eroi în tipare clasice ce comentau indirect realitătile zilei, într-un teatru care folosea un limbaj dublu pentru a se adresa spectatorilor săi.
Într-un anume fel, alături de colegii săi de generatie şi de marii regizori cu care a lucrat, Gheorghe Dinică a făcut parte dintr-o mişcare de rezistentă, alta decât aceea prezentată în filmele lui Sergiu Nicolaescu, din care actorul aproape că n-a lipsit, una mai subtilă, care a întretinut o necesară stare de atentie românilor ce se înghesuiau în sălile de teatru. După Revolutie, când multi actori cunoscuti şi-au pierdut busola, fie apucându-se de o altă meserie, fie abandonând teatrul temporar, fortati de împrejurări fiindcă sălile de spectacol erau goale, iar filme româneşti aproape că nu se mai făceau, Gheorghe Dinică a rămas pe drumul său, demonstrând că nu apucase pe el întâmplător.
Când lucrurile s-au limpezit, în societate ca şi pe scenă, el era din nou acolo, iar numele său pe un afiş devenise o garantie a succesului de public. Ani după aceea îşi câştigase deja locul în prima lojă a valorilor culturale româneşti. Ar fi putut intra poate în circuitul international, a fost de mai multe ori la un pas de recunoaşterea europeană, prin spectacole şi filme premiate în mari festivaluri, dar izolarea societătii româneşti i-a barat acest drum, aşa cum a făcut şi cu alti colegi ai săi de generatie.
Ce este însă exemplar în povestea lui Gheorghe Dinică şi ce rămâne atât de actual azi, în ciuda tuturor schimbărilor prin care societatea românească a trecut între timp, este calitatea umană a acestui personaj – fiindcă actorul a devenit deja un personaj – şi lecţia despre modestie, generozitate, calm şi echilibru pe care el a dat-o prin tot ceea ce a făcut. O lecţie ce n-a fost nicicând mai necesară acestei societăţi.