La propunerea Comisiei de Cultura, consilierii judeteni doresc sa-i acorde scriitorului Ovidiu Genaru premiul de excelenta. In cei 40 de ani de activitate, Ovidiu Binere Genaru a publicat 15 volume de poezii, sase romane, trei piese de teatru, un volum de proza scurta si unul de eseu. Este unul dintre fondatorii miscarii literare din Bacau, concentrate in jurul revistei Ateneu, o prezenta constanta in publicistica literara din România. „Din tot ce am scris, nu putin, vreme de aproape patru decenii, mai fidele naturii mele sunt cartile de poezie „Nuduri”, „Patimile dupa Bacovia”, „Bucolice”, „Flori de câmp”, „Orient, pardon!”. Ma recunosc in ele, ca de altfel, si in „Cafeneaua subiectelor”, o proza de virtuozitate fiindca, imi place sa cred, daca n-as fi devenit scriitor as fi fost un bun slefuitor de diamante la Amsterdam. Romanele mi-au dat multa bataie de cap pentru a ordona muntele de cuvinte, au fost si ele, prin „Sperietoarea”, un pariu câstigat cu Neputinta. Teatrul m-a atras temporar, scriind „Exercitii de forta si echilibru”, spunea poetul in 1999
Pentru intreaga sa opera, Ovidiu Genaru a primit aprecieri in presa, reviste, la diverse reuniuni, aprecieri care au fost concretizate in premii ale Uniunii Scriitorilor din România inca din anul 1968, iar pentru diverse carti Uniunile de creatie l-au premiat in anii 1972, 1974, 1983, 1986, 1993 si 2008. F.C.