Luni, 23. noiembrie, la ora 12:35, Poliţia Municipiului Moineşti a fost sesizată telefonic de către Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, despre faptul că la Serviciul Urgenţă l-a adus cu ambulanţa pe Stefan C., de 55 ani, din Comăneşti, care s-a autoaccidentat în timp ce era de serviciu la un punct de lucru din comuna Agăş. La faţa locului s-au deplasat lucrătorii Postului de poliţie Agăş, care au constatat că susnumitul este angajat ca muncitor necalificat la o societate comercială care are ca obiect de activitate prelucrarea materialului lemnos din Comăneşti cu punct de lucru Agăş. În ziua de 23 noiembrie, la ora 11.30, în timp ce lucra la un circular, din cauza unei manevre incorecte, a fost lovit de o scândură angrenată de pânza circularului, în zona abdomenului. A fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde a fost internat cu diagnosticul „traumatism toraco-abdominal prin strivire”, urmând a fi supus unei intervenţii chirurgicale.