Criticul literar Nicolae Manolescu a fost reales presedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), cu 174 de voturi, luni, la Conferinta Natională a USR, care a avut loc la sediul din Capitala al Uniunii. Nicolae Breban a primit 76 de voturi, Stefan Agopian – 17 voturi, Dan Mircea Cipariu – 38 voturi si Contantin Stan – 36 de voturi. Trei voturi au fost în alb. În total, au votat 344 de membri delegati ai USR. „Va promit sa încerc sa fiu un presedinte cât mai obiectiv si, în masura posibilitatilor, vom încerca sa facem tot ce se poate face”, a declarat Manolescu, dupa ce a aflat rezultatele votului. Primul mandat de presedinte al USR al lui Nicolae Manolescu, nascut în 1939, a fost în perioada 2005 – 2009. Acesta este membru corespondent al Academiei Române, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar si politician. Ambasador al României la UNESCO, el este considerat a fi unul dintre cei mai importanti critici literari contemporani. Manolescu a candidat, luni, pentru un nou mandat în fruntea USR, principalele puncte din programul sau fiind „redefinirea raporturilor USR cu statul român” si provocarea care rezulta din „tendinta de marginalizare a literaturii si a lecturii pe plan social”. „Supravietuirea breslei noastre depinde de capacitatea ei de a se dota cu mijloacele materiale adecvate epocii actuale si care nu pot fi obtinute fara o organizare de felul asociatiilor, patronale sau sindicale, din numeroase alte domenii. Scriitorii nu se pot lipsi de o asociatie proprie care sa lupte pentru drepturile lor ca oameni si care sa le protejeze operele. Chiar daca legea nu ne permite în cadrul USR un organism de gestiune colectiva a drepturilor de autor, promitem sa gasim alte pârghii pentru o mai eficienta protectie a drepturilor scriitorilor”, se arata în programul lui Nicolae Manolescu pentru un nou mandat de presedinte al USR.
Societatea Scriitorilor Români (SSR) a fost creata în 1909 si a functionat sub aceasta denumire pâna în martie 1949. USR a aparut în 1949, prin fuziunea între SSR si Societatea Autorilor Dramatici, potrivit site-ului uniuneascriitorilor.ro. În prezent, USR cuprinde 2.400 de membri, care activeaza în cele 12 filiale regionale organizate în România si în filiala Chisinau. În cadrul filialei Bucuresti, cunoscuta sub numele de Asociatia Scriitorilor Bucuresti, înfiintata în martie 1972, si care are 1.200 de membri, functioneaza sase sectii, dupa genurile literare.
Ati ales un batran decrepit cu 5% din numarul de membri! Rusinos!
Din opera Maestrului comunismului Niki de la VALCEA:
MANOLESCU: „Progresul cunoaşterii artistice nu e străin astfel de dezvoltarea societăţii. Asemeni celorlalte forme ale conştiinţei sociale, arta reflectă lupta de clasă, participă la ea.“
“23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine – aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…”
“Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.”
“Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei”
MANOLESCU MESAJUL ADRESAT LUI CEAUSESCU: „Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.
Domnia Voastra ati instaurat legalitatea, dar ati lichidat si un anumit monopol care a existat pana in anii 50, si nu numai pana atunci, si care tindea sa imparta pe scriitori in doua, cei care erau cu literatura si cei care erau impotriva partidului. Ceea ce as numit eu «Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea acestor «drepturi» de obicei ale unor uzurpatori, a unora, foarte putini, de a se erija ca adevarati iubitori de tara, a iubirii de partid. Acestia, foarte putini, uita ca scriitorul adevarat, sau mai bine-zis, este scriitor adevarat cu conditia sa fie un scriitor adevarat! Aceasta a doua parte afirmatiei mele izvoraste din declaratiile facute de acestia, foarte putini, in diferite ocazii si care au creat un mare loc pentru impostura, pentru veleitarism. Nu mai este nevoie sa spun de climatul necritic care are loc in viata literara, climat care trebuie – cred eu – cat se poate de repede sa fie discutat, analizat, inlaturat pentru ca, altfel, in relatiile dintre literatura si viata literara sar putea intampla ca aceasta admirabila literatura, pe care o stim de 15 ani incoace, care se situeaza la nivelul cel mai inalt al creatiei artistice romanesti, sa inceapa sa suporte tot mai greu presiunile care apar si, totodata, sa apara tot mai putine creatii bune bune, sa apara o anumita oboseala a scriitorilor din cauza acestor campanii, si in mod deosebit la scriitorii mai tineri . Va multumesc, tovarase secretar general, ca m-ati ascultat.”
„Realesul” n-a raspuns nici pana astazi (dupa un an si noua luni de cand i-au fost trimise) scrisorilor deschise adresate lui de Cezar Ivanescu. Poetul ii cerea atunci sa produca dovada neamestecului sau in episodul abject al zvonului pus in circulatie de Mircea Dinescu, preluat apoi de mai toate agentiile de stiri si de intreaga mass-media. Gestul pe care trebuia sa-l faca Manolescu pentru a se dezinculpa era simplu si cat se poate de normal: sa dea o dezmintire publica, sa organizeze o conferinta de presa si sa ia masurile punitive cuvenite (excluderea din USR) impotriva lui Dinescu. Gesturi, in fond, minore (care nici macar nu l-ar fi afectat pe latifundiarul si multimiliardarul Dinescu, cu mama soacra extrem de activa in slujba serviciului secret din Rasarit, sustinut de protectori puternici, capi ai retelei arabe de crima organizata, in care este el insusi implicat) pe care insa Manolescu nu le-a comis. Gesturi firesti, da!, atunci cand nu esti insuti participant la scenariu. Manolescu s-a facut ca ploua. Si atunci si acum, la atata timp de la moartea poetului. Cum ar fi putut sa raspunda? Cu putin timp inainte de zvonul infamant imprastiat de Dinescu, ii acordase acestui personaj sinistru – si nul ca poet, o spun in cunostinta de cauza – premiul Mihai Eminescu, cel mai important premiu pentru poezie din Romania, ca un acont pentru ceea ce coceau impreuna: distrugerea celui mai redutabil inamic al amandurora: Cezar Ivanescu.
La moartea lui, Manolescu si camarila n-au considerat de cuviinta sa trimita nici macar un necrolog, trupul lui n-a fost primit pentru priveghi in niciunul din sediile breslei, declaratiile in presa ale apropiatilor lui Manolescu, pline de venin, au continuat sa sustina varianta falsa a colaborarii pusa in opera de cuplul Manolescu-Dinescu. Manolescu nu si-a tras de urechi colaboratorii de la Romania literara (de ex. pe Mircea Mihaies) sau oamenii de casa care imprastiau asemenea calomnii.
In schimb, ia foc in gura daca cineva indrazneste sa se atinga de mizerabila sa persoana. Lui Liviu Ioan Stoiciu i-a intentat un proces pentru ca indraznise sa-si puna cateva indreptatite intrebari cu privire la modul in care risipeste banii USR, sau la criteriile (cu miros puternic de mita) dupa care sunt primiti noi membri in breasla. Si multe altele – la care ar fi putut, daca ar fi avut argumente, sa raspunda pur si simplu in presa. Dar nu, el a considerat toate astea un atac la imaginea Uniunii Scriitorilor, desi nu despre Uniune era vorba in acuzatiile lui Liviu Ioan Stoiciu, ci pur si simplu despre individul Manolescu.
A sarit ca ars si cand s-a auzit ca Daniel Corbu ar fi dat foc cartilor lui Cartarescu, amenintandu-l pe fata (pe siteul USR, dar si in sordida revista Romania literara) cu excluderea din USR. Stirea s-a dovedit a fi fost falsa si lucrurile s-au calmat. Conteaza insa irascibilitatea personajului N.M. si sentimentul lui de atotputernicie, de liber arbitru, de instanta absoluta.
S-a enervat peste masura si cand Mihai Iovanel si-a focalizat atentia – meditativ – asupra nenumaratelor functii detinute de el si a sumei uriase care ii revine in calitate de presedinte al USR.
Fata de toti a avut o reactie, fulgerandu-i cu mania lui sacrosancta, pe toti i-a afurisit, numai lui Cezar Ivanescu nu i-a raspuns nimic-nimicuta. Si, de fapt, cum ar fi putut calaul sa-i raspunda victime?
Pe 4 februarie 2008 Cezar Ivanescu a intrat in greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR. Seara, tarziu, ingrijorat de scandal, a descins Manolescu, decis sa-l ruleze. Doar atunci, verbal si intre patru ochi, i-a promis ca va face si va drege, ca sa castige timp. Poate ca atunci l-a privit pe Cezar Ivanescu in fata. Si, in timp ce-i vorbea, il vedea deja mort. Iar daca n-a avut curajul s-o faca, a stiut oricum ca are in fata un mort. Vedea bine in viitorul apropiat, pentru ca el insusi pusese umarul la configurarea acelui viitor.
Conferinta a fost o mascarada, se stia de la inceput cine va castiga. Niki(percea) si-a facut o costisitoare campanie electorala la filialele USR din tara, insotit de o suita de lingatori de fese si a facut in asa fel incat delegatii la Conferinta sa fie alesi pe spranceana dupa criteriul fidelitatii fata de el. Asa se explica de ce la Bucuresti sala de la Teatrul National era plina de oamenii lui, care se purtau golaneste,ca la meci,vociferand cand vreun vorbitor le ataca seful sau aplaudand ca sa-i acopere glasul. Si cei din prezidiu, in frunte cu moderatorul H.Garbea, tot violent si mitocaneste s-au comportat. Ca un grup de presiune si intimidare. Garbea a urlat la unul din scriitorii care atenta la imaginea lui Manolescu, de i s-au umflat venele gatului.
Dupa ce si-a citit raportul de activitate, Manolescu ar fi trebuit sa se retraga de la masa instalata pe scena si sa ocupe un loc in sala, asemenea celorlalti candidati. Nu numai ca n-a facut-o, asigurandu-si astfel un avantaj inechitabil, ci, alaturi de Garbea, s-a manifestat, dupa cum ii e naravul, dictatorial; i-a intrerupt in numeroase randuri pe vorbitorii contestatari, acoperindu-le glasul, pe un ton rastit sau fortat ironic, preluand el cuvantul – la care nu avea dreptul in momentul acela – continuand sa peroreze minute in sir, dupa care ii anunta sec ca timpul lor de vorbire a expirat. Din zona galeriei manolesciene izbucneau voci furioase, tropaieli, batai din palme simiesti menite sa faca imposibila continuarea discursurilor incomode.
Un episod peremptoriu: Mihai Gramescu si-a inceput discursul, care se anunta a fi extrem de virulent, calificand drept ceausista guvernarea manolesciena. N-a putut sa continue. Manolescu a izbucnit intr-un suvoi de vorbe incoerente, galeria l-a sustinut si, in vacarmul iscat, vorbitorul s-a vazut silit sa renunte. Am mai reusit sa aud doar constatarea lui Gramescu despre dreptul la replica detinut in mod exclusiv de Manolescu. Absolut adevarat!
Presa reda deformat desfasurarea intrunirii scriitoricesti. Sau incomplet, ceea ce e acelasi lucru. Nu sunt retinute formularile vitriolanate ale lui Peter Sragher („Nu mai vreau un presedinte gascar. Nu mai vreau un presedinte care-i uraste pe scriitori” etc.), iar acuzatiile aduse lui Manolescu de ceilalti contestatari sunt preluate – daca nu sunt cu totul ignorate – in varianta soft.
In final, o intrebare: cat de reprezentativi sunt cei 344 scriitori votanti pentru ceilalti – pana la 2400 – membri ai breslei? (Cum bine spunea un confrate la Conferinta: „pe mine nu poate sa ma reprezinte nimeni altcineva”). Votul electronic putea rezolva foarte usor participarea tuturor scriitorilor, dar liderii de ieri si de astazi (aceeasi) nu sunt deloc incantati de aceasta idee. Pentru ca e mai usor sa-ti asiguri victoria delegandu-ti in prealabil oamenii devotati si bagand pumnul in gura celorlalti, care scapa acestui filtru, decat sa prostesti si sa manipulezi o multime numeroasa.
Au votat, asadar, numai 14,3 % din membrii USR.
Raportate la numarul total de 2400 scriitori, voturile acordate lui Manolescu (174) insumeaza uriasul procent de 7,2. Nu mai intreb cat de reprezentativa este realegerea sa, pentru ca raspunsul este foarte clar!
Cine sau ce este Manolescu?
Un excrement improscat de organe excretoare securisto-kagebisto-masone. Daca tatuca Iliescu si puterile din rasarit vin la putere – in spatele lui Geoana tras de sfori – Carmaciul USR Manolescu va avea in continuare un viitor luminos. Cum a avut si pe vremea tortionarilor comunisti de care a fost protejat si carora le-a slujit cu abnegatie.