Adelina Marin, prima badmintonista a Bacaului!

adelina-marin-3.jpgDupa cel mai bun an din carieră, Adelina Marin îşi face ieşirea de pe scena competiţională 2009 în cadrul campionatelor naţionale de U13. Badmintonista este principala favorită la toate cele trei medalii puse în joc. Antrenorul Bogdan Milon nu îşi face probleme asupra ultimei competiţii oficiale din 2009. 2009 de nota 10 pentru Adelina Marin care se aliniază de pe acum la standardele de performanţă ale Ştiinţei. Badmintonista de 13 ani a cucerit Europa şi ţara prin rezultatele din utlimele 11 luni, nu numai la categoria ei de vârstă dar şi la grupe superioare. Ascensiunea uimitoare a băcăuancei a început la Campionatele Naţionale pe echipe U 15 de la Galaţi unde a obţinut bronzul. Două zile mai târziu, Adelina Marin mai cucerea la Cupa României de sub 15 ani două medalii de argint la dublu şi una de bronz la individual. A urmat apoi primul test internaţional, în Bulgaria. La Russe sportiva îşi dovedea pentru prima dată abilităţile obţinând un loc III la individual şi un loc II la dublu feminin. Testul suprem, Balcaniada de sub 13 ani din Serbia. Eleva lui Bogdan Milon îşi uimeşte profesorul, aur balcanic la dublu fete şi argint la individual. Campionatele Naţionale de 17 ani aveau să surprindă din nou. Cotată cu şanse mici la podium băcăuanca obţine la Oneşti argintul, învingând adversare cu 3 sau 4 ani mai mari ca ea. Mai departe, badmintonista dă lovitura în cadrul unui turneu puternic european. În Croaţia Adelina Marin cucereşte aurul la simplu. A fost poate cea mai mare satisfacţie a antrenorului Bogdan Milon care este hotărât să meargă până în pânzele albe pentru a ajunge cu Adelina peste 3 ani la Campionatele Europene de U17. Începutul lunii noimebrie mai adaugă în palmares 3 medalii de argint la simplu, dublu feminin şi dublu mixt. La finalul acestei săptămâni sportiva legitimată la CSS şi La Ştiinţa Bacău vca participa în cadrul ultimei competiţii oficiale din 2009 : campionatele naţionale individuale de sub 13 ani de la Bucureşti.

Un antrenor fericit

“Nu mi-am imaginat că Adelina va avea o aşa ascensiune în acest an. Pe mine m-au uimit rezultatele ei la nivel internaţional. Ceea ce a obţinut Adelina confirmă faptul că este o badmintionistă talentată şi foarte concentrată pe performanţă. Ea este tipul de sportivă care din momentul în care îşi pregăteşte echipamentul pentru antrenament şi până termină pregătirea este axată numai pe ceea ce face şi lasă deoparte restul activităţile. De asemenea ea a reuşit chiar peste ceea ce aşteptam de la ea şi mă refer aici la rezultatele obţinute în campionatul intern la categorii mai mari de vârstă U 15, U17. Obiectivul meu este îndrăzneţ. Vreau să ajung cu Adelina la campionatele europene de sub 17 ani. Va fi mult de muncă, vom trebui să facem multe sacrificii » a declarat antrenorul Bogdan Milon. (sursa: www.prelungiri.ro)

Adauga un comentariu

*