Decizia Comitetului Executiv al FRF de a permite cluburilor sa reduca, unilateral, contractele jucatorilor cu pâna la 50 la suta nu l-a impresionat pe Relu Damian, presedintele FCM Bacau, care o considera a fi una cu dus si intors: „Ca presedinte, o vad in interesul cluburilor, ca fost impresar, nu mi se pare chiar OK. Tinând cont de criza financiara, masura ajuta cluburilor. E foarte greu intr-o perioada ca aceasta sa poti acoperi un contract de o suta de mii de euro sau chiar mai mult. Pe de alta parte, cluburile au partea lor de vina pentru ca s-au batut intre ele pentru a ajunge la astfel de angajamente financiare“. In calitate de fost agent FIFA, Relu Damian spune ca procentajul de 50 la suta e prea mare. Deja exista o portita prin care se putea lua 25 la suta din contractul unui fotbalist. In plus, când se semneaza un angajament, e de presupus ca ambele parti sa-l respecte.
Damian spune ca aceasta masura nu va fi aplicata si la FCM Bacau, cel putin pentru moment. „Pe viitor, insa, orice este posibil. Oricum, daca vom pune in practica aceasta decizie, ea ii va afecta doar pe jucatorii care nu dau randament sau se fac vinovati de abateri disciplinare”, a precizat oficialul bacauan.