Restantieri la concediul de odihna

Sefii de la judet dar si de la Primaria Bacau au ramas restantieri la efectuarea concediului de odihna. Explicatia data este ca, anul 2009 a fost unul dificil si ca, prinsi cu rezolvarea problemelor urbei au „uitat” sa-si mai efectueze zilele de concediu. Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau mai are de efectuat 11 zile de concediu, dintr-un total de 25 aferent anului 2009. In perioada prezidentialelor, când a fost directorul de campanie electorala a lui Crin Antonescu, Stavarache a afirmat ca a avut doua luni de concediu fara plata. Cum edilul sef nu a avut timp sa-si faca concediul de odihna si, mai ales, a fost mai mult plecat la Bucuresti, „greul” a fost dus in spate de viceprimarul Dragos Luchian. El nu a reusit sa-si efectuieze nici o zi de concediu in anul 2009 si, cu siguranta, dupa alegerea celui de-al doilea viceprimar de Bacau, Luchian va intra intr-un concediu indelungat.
Aceiasi situatie se inregistreaza si la judet. Atât presedintele Dragos Benea cât si vicepresedintii Dumitru Braneanu si Silviu Bondor mai au de efectuat zile de concediu de odihna. Daca ultimul dintre cei trei si-a luat câteva zile libere dupa terminarea turului doi la prezidentiale, Dumitru Braneanu duce „dorul” unor zile de concediu de odihna. Prin rotatie, cei trei vor efectua concediul aferent anului 2009 dupa aprobarea bugetului de stat respectiv, bugetului judetean pe 2010. Florin C.

Adauga un comentariu

*