Bunăstarea românilor, între aspiraţii şi posibilităţi

Dezbaterea publică majoră care are loc astăzi în lume este concentrată asupra reducerii dezechilibrelor din economia mondială. Există, practic, patru grupe de economii după modelul de creştere: ţări dezvoltate care trăiesc peste posibilităţi, peste cât le este plapuma (Statele Unite, Marea Britanie), şi ţări dezvoltate care trăiesc sub posibilităţi, care consumă mai puţin decât produc (Germania, Japonia). Statele în dezvoltare fac parte din celelalte două grupe, după aceleaşi criterii. Chinezii mănâncă puţin şi exportă mult, în timp ce argentinienii sunt într-o situaţie diametral opusă. Indiferent de nivelul de dezvoltare sau de poziţia externă, toate ţările trebuie să se ajusteze în sus ori în jos. Unele state vor trebui să stimuleze exportul în detrimentul consumului. Alte state vor trebui să-şi bazeze creşterea mai mult pe cererea internă decât pe cea externă. În absenţa reducerii actualelor dezechilibre, arată experienţa de până acum, economia mondială nu va putea cunoaşte stabilitate decât pe perioade relativ scurte.
România se află în grupa ţărilor în dezvoltare care trăiesc peste posibilităţi. Ea trebuie să intre în jocul mondial spre echilibru prin schimbarea modelului de creştere, care s-a dovedit nesustenabil. Deoarece creşterea s-a bazat pe consum, nu pe productivitate. S-a consumat însă nu din economisirile noastre, ci ale altora, fapt ce a accentuat mereu dezechilibrul extern. O privire asupra structurii PIB în funcţie de componentele cererii este cât se poate de edificatoare. În perioada 2001-2008, ponderea investiţiilor în PIB a fost, după datele Eurostat, de 25,3%, în medie, pe an, a consumului final total de 84,5%, iar a exportului net de -9,8%. Pentru a ajunge la o situaţie lipsită de riscuri majore, România trebuie să reducă dezechilibrul extern cu 5 procente. Cum? Ideal ar fi prin creşterea exporturilor. Dar, cum România nu poate deveni peste noapte Belgia, singura modalitate este reducerea consumului. Niciun politician nu va spune românilor să cumpere mai puţine maşini sau alte bunuri, dar asta trebuie făcut. Toate politicile: monetară, fiscală, de venituri şi structurală trebuie să meargă în direcţia reducerii consumului.
Şi se poate reuşi, dacă nu mai creşti salariile peste productivitate, ceea ce în 2009 a început să se întâmple, iar ca dovadă deficitul de cont curent s-a redus considerabil. Actuala situaţie dificilă atât pe plan economic, cât şi social, aruncă o puternică lumină asupra faptului că românii sunt plătiţi prost numai dacă judecăm după aspiraţiile lor. Toţi vor salarii ca în Germania sau Suedia, dar nimeni nu se uită la marele decalaj de productivitate dintre România şi ţările respective. Iar o misiune a lor este explicabilă: la noi se ignoră faptul că salariile nu pot creşte decât în funcţie de performanţele economice. Când se dau bani mai mulţi din alte raţiuni decât cele economice, oamenii sunt păcăliţi. Pentru că, ceea ce primesc astăzi în plus trebuie să dea mâine înapoi. O astfel de corecţie trebuie să o facă actualul guvern, după ani în care s-au sacrificat pe altarul politicii cele mai elementare reguli economice.