Şcolile, bisericile şi alte proicte de către parlamentarii prin miile de amendamente aduse la proiectul de buge de stat sunt necesare, dar aceste investiţii nu presupun decât „o cârpeală pe ici, pe colo”, dar care ar putea văduvi proiectele de investiţii cu adevărat importante de fonduri de miliarde de euro, a avertizat joi ministrul Finanaţelor, Sebastian Vlădescu, luând act de cele peste 6000 de amendamente respinse pe care Opoziţia este decisă să le susţină în plen ca instrument de presiune asupra Puterii. Ministrul a sugerat Opoziţiei să renunţe la aceste amendamente, cel puţin temporar, pentru a nu bloca investiţiile cu adevărat importante din lipsă de fonduri.
Vlădescu a subliniat că a dat dovadă de flexibilitate faţă de amendamentele parlamentarilor care propuneau redirecţionarea unor fonduri în interiorul unor ministere, dar a precizat că Finanţele se menţin pe poziţie în ceea ce priveşte amendamentele care implică cheltuieli în afară sau supimentări de fonduri.
„Sunt peste 6000 de amendamente. Într-un fel, ne bucurăm pentru că arată grija cu care fiecare parlamentar se uită la colegiul său. Pe mine personal, ca ministru al Finanţelor mă îngrijorează pentru că fiecare amendament în sine are sens, privesc şcoli, biserici care ar trebui făcute în România, dar dacă luăm în calcul sumele adunate constatam că discutăm la sfârşit de nişte miliarde de euro care ar trebui să fie cheltuite în România ca să cârpim pe aici, pe colo fără să facem proiectele cu adevărat importante. Multă vreme de acum încolo vom fi limitaţi în posibilitatea de a investi. Interesul meu este cel de a găsi soluţii de a disponibiliza cât mai multe resurse bugetare pentru investiţii în condiţiile în care avem aceste cheltuieli cu salariile şi pensiile” a explicat Vlădescu.
Miercuri, problema amendamentelor referitoare la biserici le-au răpit aleşilor aproape trei ore de pledoarii, dezbateri şi…voturi împotrivă din partea reprezentanţilor Puterii, ceea ce l-a făcut la un moment dat pe deputatul PSD, Victor Socaciu să exclame nervos: „Ministerul Culturii are cel mai mic buget din Evul Mediu până astăzi”.
În total, parlamentarii au parcurs ieri peste o mie de amendamente ce privesc bisericile, în majoritatea cazurilor votându-se împotrivă. Recordul pentru numărul de amendamente discutate miercuri l-a deţinut deputatul PSD de Neamţ, Ion Muntean care a avut în total 197 de propuneri la buget, dintre care 62 vizau bisericile.
Antena3.ro