Primarul municipiului Onesti, Emil Lemnaru, a reintrodus pe ordinea de zi a sedintei de joi a Consiliului local proiectul privind anularea indemnizatiei de dispozitiv, dupa ce el isi retrasese aceasta initiativa de la precedenta sedinta a legislativului onestean. In valoare de 25 % din salariul de baza, indemnizatia de dispozitiv nu mai este justificata, dupa cum au apreciat reprezentantii Primariei Onesti, pentru ca resursele de la bugetul local au fost drastic diminuate si nu mai permit plata acestui spor, echivalent cu sfert din salariu, doar pentru ca functionarii sint la dispozitia sefilor. Insa sindicalistii de la Primaria Onesti au obtinut castig de cauza la Tribunalul Bacau, motiv pentru care primarul si-a retras proiectul de la ultima sedinta. A urmat recursul declansat de municipalitate la Curtea de Apel Bacau, iar edilul-sef din Onesti a reintrodus proiectul privind anularea indemnizatiei de dispozitiv. Acesta va fi dezbatut la sedinta din 25 februarie, atunci cand se va vota si bugetul local din 2010, precum si estimarile bugetare pentru anii urmatori.Gheorghe LEU