Contrabandisti bacauani prinsi la Roman

George B., din Bacau, a fost prins la Roman, intr-un taxi, incercand sa traficheze peste 2.000 de pachete de tigari. Desi legea spune ca in astfel de cazuri autovehiculul folosit de contrabandisti se confisca, aceasta data masura nu a fost luata. In masina au fost gasite 2.060 de pachete de tigari.

Un tanar din judetul Bacau, care incerca sa faca „afaceri“ cu tigari de provenienta din Republica Moldova si Ucraina,a fost depistat de politistii romascani. George B., de 25 de ani, din Sascut, o mai veche cunostinta a fortelor de ordine, s-a ales cu o paguba mai mica decit cel care a ales sa-i fie complice, un taximetrist din Bacau. Contrabandistul a ramas fara cele aproximativ 2.000 de pachete de tigari pe care le trafica, insa nu si fara masina. „Vineri, 26 februarie, in jurul orei 23, un echipaj mixt, format din politisti rutieri si de investigare a fraudelor, din cadrul Politiei municipiului Roman, au oprit in trafic, pe DN 2, in oras, un autoturism condus in regim de taxi de catre Lucian C., de 24 de ani, din Bacau. La controlul efectuat, in masina au fost gasite 2.060 de pachete de tigari, de proveninta Republica Moldova, care ii apartineau lui George B., in virsta de 25 de ani, din Sascut, pasager in taxi. Acesta nu a putut prezenta documente de proveninta si de transport pentru tigari, fapt pentru care i s-a intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de evaziune fiscala. Cantitatea de tutun si autoturismul au fost predate Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Neamt, institutie competenta de a lua masura sanctionarii, a confiscarii tigarilor si a masinii, potrivit prevederilor Codului de Procedura Fiscala“, se mentioneaza in comunicatul IPJ Neamt. Un reprezentant al Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Neamt s-a deplasat la Roman pentru a aplica legea, dar a facut-o partial, fiind confiscate doar tigarile nu si masina! (D.M.)

Adauga un comentariu

*