Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor Viorel Hrebenciuc a respins, luni, acuzaţiile potrivit cărora el ar fi furnizat infomaţii privind starea de sănătate a preşedintelui, menţionând că nu deţine astfel de date şi că îi doreşte şefului statului atât de multă sănătate cât îşi doreşte sieşi.
„Nu am (informaţii legate de starea de sănătate a preşedintelui Traian Băsescu -n.r.), doar cele care se colportează de toată lumea. Chiar nu ştiu şi, din punctul meu de vedere, îi doresc atât de multă sănătate preşedintelui Băsescu atât cât îmi doresc mie, ca să fie lucrurile puse la punct”, a afirmat Hrebenciuc, răspunzând unei întrebări.
Hrebenciuc a calificat drept „complet false” informaţiile potrivit cărora el ar fi furnizat infomaţii privind starea de sănătate a preşedintelui.
„Este complet fals. Pentru cei care mă cunosc au văzut că, de-a lungul timpului şi, cu atât mai puţin în acest moment, nu vorbesc despre boală”, a precizat liderul PSD, adăugând că „a trecut prin aceleaşi operaţii prin care a trecut şi Traian Băsescu” şi ar fi „de-a dreptul imoral” să facă un asemnea lucru.
El a mai spus că a vorbit, în acest sens, şi cu purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Valeriu Turcan.
mediafax
Viorel Hrebenciuc nu a vrut să comenteze dacă ar fi bine ca informaţiile privind starea de sănătate a preşedintelui ar trebui făcute publice. „Nu comentez asemenea genuri de lucruri”, a răspuns Hrebenciuc unei întrebări pe această temă.