Ilinca Theodora Ionescu, eleva in clasa a VI-a la Şcoala generala nr. 2 din Piatra Neamţ, a caştigat etapa regionala a concursului epistolar cu tema „Compune o scrisoare in care sa explici de ce este important sa vorbim despre SIDA şi sa ne protejam impotriva bolii”, organizat de Direcţia regionala de Poşta Bacau şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacau. Lucrarea Ilincai Ionescu a fost aleasa de un juriu format din inspectori şcolari de specialitate care au examinat epistolele participanţilor la concurs din judeţele Neamţ, Bacau şi Vrancea. In urma etapei regionale, Ilinca va reprezenta Direcţia Regionala de Poşta Bacau la etapa naţionala a concursului epistolar. Caştigatorii primelor trei locuri de la etapa naţionala a competiţiei vor fi desemnaţi pe 17 martie, dintre cei zece elevi care reprezinta direcţiile regionale de poşta din ţara. Scrisoarea care ocupa locul I, insoţita de traducerea in limba franceza, engleza sau spaniola, va fi transmisa Biroului Internaţional al Uniunii Poştale Universale pana pe data de 30 aprilie 2010. Dupa centralizarea lucrarilor primite de la administraţiile poştale, acestea vor fi transmise la UNESCO – organismul care va desemna caştigatorii la nivel mondial. Pana pe data de 9 octombrie 2010, cele mai bune trei lucrari vor primi din partea Biroului Internaţional al Uniunii Poştale Universale medalii de aur, argint şi bronz, iar urmatoarelor cinci clasate li se vor acorda menţiuni speciale. Compoziţia care va ocupa locul I va fi publicata in revista „Union Postale”.