Oxford Analytica: Încercarea de înlăturare a lui Geoană, un pas spre consolidarea puterii lui Băsescu

Oxford Analytica scrie, într-un raport, despre încercarea democrat-liberalilor de a-l înlătura pe Mircea Geoană de la şefia Senatului, calificând această acţiune drept un nou pas în ceea ce priveşte obiectivul pe termen lung al preşedintelui Traian Băsescu de consolidare a puterii personale.

Potrivit unei scurte prezentări a raportului, intitulat „Jocurile politice distrag atenţia de la economie”, documentul se referă la faptul că liberal-democraţii, aflaţi la putere, „au depus o moţiune”, în 4 martie, pentru a-l îndepărta pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului.

Despre Geoană se afirmă că deja a pierdut poziţia de lider al opoziţiei social-democrate şi că luptă pentru supravieţuirea politică.

„Moţiunea este un alt pas al preşedintelui Traian Băsescu către obiectivul său pe termen lung de consolidare a puterii personale în detrimentul tuturor partidelor politice”, se arată în prezentarea raportului.

Documentul conţine referiri la primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu, la reforma constituţională şi la cea electorală, la promovarea ruperii partidelor, la divizarea Opoziţiei, la instabilitatea politică, la riscuri economice.

Victor Ponta, Mircea Greoană şi Adrian Năstase au făcut referire la raportul Oxford Analytica şi la diferenţa de abordare faţă de un document similar, publicat în august 2009 şi intitulat „Presa nu mai joacă un rol politic pozitiv”, care relata despre trusturi de presă care îl atacau pe preşedintele Traian Băsescu, despre presa care înveninează competiţia electorală, dar şi despre faptul că CNA este divizat politic.

Adauga un comentariu

*