Gripa nouă revine din toamnă

e34bf11a1ff8504a50b2ac2446518f09.jpgPANDEMIE. Virusul A/H1N1, care a făcut oficial aproape 17.000 de morţi în toată lumea, e acum în declin. Gripa pandemică ar putea însă să apară din nou la sfârşitul anului, probabil într-o formă blândă.

Aprope 17.000 de oameni de pe tot globul au murit până acum de gripă nouă, potrivit statisticilor oficiale care nu sunt însă definitive. Cele mai multe victime au fost în America, dar şi în ţări europene. România a numărat până acum 122 de decese, în timp ce Franţa sau Germania au sărit de 250 fiecare.

Virusul a fost mai puţin agresiv decât estimaseră ex perţii iniţial, iar milioane de doze de vaccin au rămas nefolosite din cauza reticenţei oamenilor la imunizare. Medicii se aşteaptă ca din toamnă virusul să revină, însă nu sunt prevăzute evoluţii spectaculoase.

Pentru cei care doresc să se protejeze prin imunizare, se pregăteşte un vaccin comun care va feri şi de gripa sezonieră şi de cea pandemică.

Continuarea aici (EVZ.RO)

Adauga un comentariu

*