Romanii, principalii distribuitori de heroina din Australia

Gruparile de romani şi vietnamezi au devenit principalii distribuitori de heroina din Australia, unde traficanţii acţioneaza prin intermediul reţelelor sociale de pe Internet, in condiţiile in care preţurile drogurilor pe aceasta piaţa sunt foarte mari, scrie Sydney Morning Herald. Potrivit unui raport realizat de Comisia pentru combaterea infracţiunilor din statul Queensland (CMC), Australia este in continuare „una dintre cele mai scumpe pieţe din lume pentru droguri”. Preţul metilamfetaminei este de zece ori mai mare decat in sud-estul Asiei, iar drogul ecstasy este vandut la cel mai mare preţ din lume. De asemenea, pe fondul intensificarii recoltarii de plante de canabis in alte ţari, numeroşi consumatori se adreseaza traficanţilor. Studiul releva ca reţelele sociale de pe Internet precum Facebook şi Twitter sunt folosite de catre traficanţi pentru a-şi construi pieţe de desfacere in Australia. Autorii raportului evidenţiaza ca extinderea metodelor alternative de comunicare faciliteaza „tranzacţiile ilegale cu droguri”. De asemenea granicerii au inregistrat o creştere a capturilor de droguri in perioada 2005 – 2008.

Adauga un comentariu

*