Meseriile dispar, noua brăţară de aur e cariera

„S-a ajuns la stadiul ‘nu mai este bun, arunci’. Lumea nu mai repară, doar aruncă şi ia ceva nou”, spune un ceasornicar din Bucureşti. Tot el observă cum meseriile, meşteşugurile se duc pe copcă, în vremuri în care tineretul „vrea altceva”, iar omul care munceşte în atelier este văzut ca unul care a cam eşuat profesional.

Bătrânul Dumitru, ai cărui fraţi tot prin ceasuri au umblat mare parte a vieţii lor, a vrut să facă din fiul său mare om, ca orice părinte. „I-am spus clar: ‘Tată, mie nu îmi place cartea, mie îmi place să meşteresc, să desfac, să repar’. Şi m-a înţeles”, îşi aminteşte acum Radu Dumitru, a cărui ceasornicărie este la doi paşi de locul unde tatăl său îşi avea odinioară atelierul.

Bătrânul a murit între timp. Dumitru-fiul spune că „este mândru să ducă numele tatălui mai departe” şi că ar vrea ca tradiţia să continue, prin copii săi. Îl întrebăm simplu: „Şi reuşiţi”. Omul de 53 de ani oftează, răspunde unui client la telefon, închide, se gândeşte câteva zeci de secunde şi oftează din nou. Răspunsul e la fel de scurt ca întrebarea: „Nu prea”.

Continuarea aici (EVZ.RO)

Adauga un comentariu

*