Raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Radiodifuziune au fost votate, marţi, cu o abţinere, de plenul reunit al Parlamentului. De asemenea, deputaţii şi senatorii au votat, tot cu o abţinere, prelungirea până la 15 aprilie a mandatului preşedintelui SRR şi al celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie al SRR.