„Aducerea Luminii Sfinte, cea mai mare realizare din viata mea de preot”

Interviu realizat cu Gabriel Ichim, preot militar

Pentru al doilea an consecutiv, romanii au avut parte in noaptea de Inviere de Lumina Sfanta de la Mormantul Mantuitorului din Ierusalim. Pentru cei din zona Moldovei, aceasta a sosit pe Aeroportul „Stefan cel Mare” din Suceava in  Sambata Invierii, in jurul orei 20.30, cu un avion charter si a fost adusa in felinare speciale de preotul Catalin Axinte, consilier economic la Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor. Printre cei care au luat Lumina Sfanta direct de pe aeroport s-a numarat si preotul Gabriel Ichim, paroh al Bisericii „Sfanta Treime” a Inspectoratului Judetean de Jandarmi  Bacau.

Gabriel Ichim, unul dintre preotii bacauani care s-a bucurat de o atentie deosebita din partea presei datorita faptelor sale.

Obs: – Din ce an ati imbracat haina preoteasca?

G.I: – Din 1933. Am terminat seminarul la Roman si Neamt, si am absolvit Facultatea de Teologie de la Iasi, in 1996.  Dupa care am terminat si Facultatea de Sociologie – Psihologie si am si un masterat in management. Toate acestea m-au ajutat sa cunosc mai bine omul, sa lucrez altfel cu el, mai usor, pentru ca rolul meu este sa-i cunosc nevoile acestuia si sa-l slujesc pe Dumnezeu.

Obs:– De cand sunteti preot militar?

G.I:- Din 2001, cand am fost transferat la Marea Unitate de Jandarmi, cum i se spunea pe atunci. Am fost numit aici preot paroh si am primit insarcinarea sa ridic o biserica.

Obs:- Si ati reusit…

G.I:- Da, in 2007 a avut loc sfintirea acestui sfant lacas.

Obs:- S-o consideram drept cea mai mare realizare a dumneavoastra?

G.I:- Nu, este una foarte mare, dar nu si singura. In 1993, mi-am inceput cariera de preot intr-un sat din comuna Podu Turcului, Giurgiuana se numea. Era o asezare saracacioasa, in care locuiau numai batrani, nu exista lumina electrica. Nici la biserica nu aveam lumina. M-am straduit si am reusit sa aduc energia electrica si in sat si la biserica. Cand s-a aprins primul bec in sat, desi nu era in noaptea de Inviere, le-a spus oamenilor, veniti de luati lumina! A fost o mare bucurie pentru mine, aveam doar 21 de ani si mi-am zis ca era pacat ca, inainte de a intra in milieniul al treilea, acesti oameni sa nu aiba lumina electrica.

Obs:- Aveti parca un fix cu lumina…

G.I:- Am simtit emotia luminii si atunci cand, pe locul unde avea sa se ridice biserica Sfanta Treime, Episcopul a infipt crucea ce avea sa indice locul Sfantului Altar. Cand am tinut acea faclie in mana, am ingenunchiat, simtind inca o data ca ma aflu sub amprenta Luminii Divine. Cand se aprind lumanarile si am o faclie aprinsa in mana, simt fiori si-mi rasuna permanent in minte cuvintele Mantuitorului: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce vine la Mine nu va umbla in intuneric”.

(In timp ce preotul Gabriel Ichim rostea aceste vorbe, in biserica Sfanta Treime s-a aprins…lumina! Fusese o pana de curent iar acesta a revenit tocmai in acel moment! )

Obs:- Cum percepeti existenta umana?

G.I:- O percep ca fiind sub amprenta luminii sau a intunericului. Societatea este impartita in doua fiii luminii si fiii intunericului, fiecare din cele doua categorii evidentiindu-se prin faptele, activitatea sau modul de viata, iar in final, ii urmeaza pe  Dumnezeu sau pe Diavol.

Obs:- Si pentru ca tot am vorbit de lumina, va rog sa ne povestiti episodul aducerii Luminii Sfinte in Bacau.

G.I:- 2010 este cel de al doilea an in care s-a adus Sfanta Lumina de la Ierusalim in Romania. Stiam ca aceasta va sosi la Suceava. M-am decis sa merg si sa aduc Lumina Invierii la toate bisericile din Bacau. Am organizat, impreuna cu comandamentul Inspectoratului Judetean de Jandarmi, deplasarea la Suceava, alegand sapte jandarmi de nadejde care sa ma insoteasca. Am luat legatura cu preotul militar din Suceava, cu Arhiepiscopul Pimen, care mi-au spus ca ma asteapta la aeroport.

Obs:- Care au fost momentele cele mai emotionante?

G.I:- In primul rand nu s-a permis intrarea in aeroport decat a preotilor si calugarilor veniti pentru a primi Lumina. Nici un alt om nu a intrat, jandarmii au ramas in afara aeroportului. Cu candela in mana si plin de emotie si traire sfanta, am intrat in aeroprt unde m-am intalnit cu foarte multi preoti, insa niciunul din zona Bacaului.

Obs:- Povestiti pentru cei care nu stiu, de unde a fost adusa Sfanta Lumina…

G.I:- Lumina Sfanta s-a aprins la ora 14:07. Parintele Patriarh Teofil al III-lea a intrat in Sfantul Mormant, dupa o procesiune facuta de trei ori in jurul acestuia. Apoi, invocand rugaciunea Duhului Sfant, Lumina s-a aprins in prima camera, Camera Ingerului, unde e piatra originala care a stat la usa mormantului. De acolo, Patriarhul a iesit cu manunchiuri de cate 33 de lumanari aprinse in mana, numarul anilor pe care-i avea Hristos cand a fost rastignit, si le-a dat preotilor prezenti Lumina, iar acestia au strigat „Axios” sau „Vrednic Este”.

Obs:- Sa revenim la momentul luarii Luminii pe aeroportul din Suceava…

G.I:- Avionul a aterziat in jurul orei 20, 30. Erau prezenti circa 300 de preoti. Inaltul Pimen a aprins manunchiul de 33 de lumanari pe care le asvea in mana pe care apoi le-a impartit. Primul care a luat lumina a fost un preot din Maramures, dupa care eu am strigat: „Inalt Prea Sfintite, va rog sa dati Lumina Sfanta si pentru credinciosii din judetul Bacau”. Inaltul Pimen m-a binecuvantat si mi-a dat lumanarea, facand precizarea ca, pana la ora 24, nu putem sa dam lumina decat preotilor, nu si credinciosilor. Am aprins candela, m-am urcat in masina Jandarmeriei, unde, pentru siguranta, am mai aprins mai multe candele. Era lucrul cel mai de pret pe care l-am avut in mainile mele proxima mea apropiere de lumina lui Hristos. Am avut niste emotii extraordinare.

Obs:- Cum a fost drumul de la Suceava si pana la Bacau?

G.I:- M-am intalnit, in locurile pe care le fixasem, cu zeci de preoti carora le-am dat Lumina Sfanta.

Obs:- Cand ati sosit la Bacau?

G.I:- La ora 23, in sunetele clopotelor crestine si in prezenta mai multor preoti, am ajuns la Biserica Sfata Treime din incinta IJJ Bacau. Conform promisiunii facute Inaltului Pimen, am impartit Lumina doar preotilor. Am fost singurul preot care a adus lumina de la Mormantul Sfant in Bacau. Niciun alt preot nu a facut acest lucru. Ca un fapt divers, intrucat preotul Plescau, de la Narcisa, nu putuse sa fie prezent, la rugamintea lui, i-am trimis si lui, pe la ora 23, 45, Lumina Sfanta prin sapte jandarmi pe care, mai intai i-am spovedit si binecuvantat.

Obs:- Ce sentimente incercati acum?

G.I:- Mi-am indeplinit mandatul incredintat de Inaltul Pimen. Simt o mandrie intru Hristos ca mi-am facut datoria ca mesager si purtator al luminii sfinte pe meleagurile noastre. As fi bucuros aceasta mare realizare, in premiera, a mea, as repeta-o si anul viitor. Dar cel mai bucuros as fi daca lumina ar patrunde definitiv in sufletul romanilor pentru ca sa vietuiasca in comuniune ca fii ai Luminii. In toata aceasta perioada ma simteam deasupra pamantului, parca pluteam, nu-mi mai simteam greutatea corpului. A fost ceva divin.

A consemnat,

Dan MINDIRIGIU

Comentarii

  1. demn de toata lauda !

  2. DAR cu unele rectificari „minscule”:
    1 nu acest preot a organizat plecarea după lumina sfîntă
    2. nu acest preot a organizat şi şi-a „ales” 7 jandarmi vrednici din Inspectoratul de jandarmi Judeţean Bacău ci din GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ BACĂU condusă de către Col. ENACHE VASIE
    3. preotul a fost INVITAT să meargă la Suceava
    4. biserica din curtea uniăţii de jandarmi a fost construită cu ajutorul lui DUMNEZEU , a unor sponsori generoşi şi a a tuturor jandarmilor din fostul Comandament Judeţean de Jandarmi care la acea vreme însemna 8 judeţe : Botoşani, Suceava , Neamţ, Bacău, Iaşi,Vrancea, Galaţi, Vaslui
    4.Părintele paroh Pleşcău nu la rugat să aducă LUMINA SFÂNTĂ LA BISERICA SF. DUMITRU DE LA NARCISA

  3. DAR cu unele rectificari „minscule”:
    1 nu acest preot a organizat plecarea după lumina sfîntă
    2. nu acest preot a organizat şi şi-a „ales” 7 jandarmi vrednici din Inspectoratul de jandarmi Judeţean Bacău ci din GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ BACĂU condusă de către Col. ENACHE VASIE
    3. preotul a fost INVITAT să meargă la Suceava
    4. biserica din curtea uniăţii de jandarmi a fost construită cu ajutorul lui DUMNEZEU , a unor sponsori generoşi şi a a tuturor jandarmilor din fostul Comandament Judeţean de Jandarmi care la acea vreme însemna 8 judeţe : Botoşani, Suceava , Neamţ, Bacău, Iaşi,Vrancea, Galaţi, Vaslui
    4.Părintele paroh Pleşcău nu la rugat să aducă LUMINA SFÂNTĂ LA BISERICA SF. DUMITRU DE LA NARCISA

  4. AS VREA CA PREOTUL iCHIM SĂ -I ENUMERE PE CEI ŞAPTE INSOŢITORI PE CARE EL I-A ALES DE LA INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN BACĂU

  5. ŞI CÎND S-A GÎNDIT DOMNIA SA SĂ ORGANIZEZE ACEASTĂ ACŢIUNE!

  6. ŞI ÎN CÎT TIMP A REUŞIT SĂ RIDICE SINGUR BISERICA DIN CURTEA UNITĂŢII DE JANDARMI

  7. ha ha ha !

  8. domnule mindirigiu informaţia se verifică din cel puţin trei surse !
    cu care jandarmi din cei 7 ALEŞI aţi mai discutat ?

  9. LA CARE FAPTE ALE PREOTULUI VĂ referiţi?

  10. bine ca platesc impozite ca sa se plimbe preotii cu avionul prin strainatate si sa stea jandarmii sa povesteasca cai verzi pe pereti pe sub poala popii!! asta e bataie de joc!
    in plus, vor sa faca si la anu la fel, iata alti bani care vor zbura pe fereastra! daca ne intrebam la ce folosesc jandarmii, iata raspunsul: ca sa aiba biserica niste slugi in plus, pe gratis (adica platite de noi, fraierii)felicitari bisericii , care a stiut mereu profite de prosti & felicitari jandarmilor care isi bat joc de contribuabili!

  11. Anonymous a zis:

    de fapt sunt un mare mare pacatos!ce intreb eu de numele jandarmilor celor 7?am vazut pe cei 7 la tv ducand lumina de la ijj la narcisa la biserica!iar tu anca esti o mare sectara care nu e interesata de suflet ci numai de haleala pentru fund mare si placeri fizice.vai de lipsa ta de spiritualitate homo sapiens!

  12. am vazut la televizor in direct cum parintele pimen i-a dat sfanta lumina preotului iulian de la jandarmeria bacau,si cum el a dat-o preotilor din bacau care au fost prezenti la jandarmerie!ce importanta are povestea cu lumina de la narcisa?sa zica mersi cei care nu au fost la jandarmi si au primit odorul sfant1

  13. bine ca te-ai cait anonymus,ca altfel familia ta si neamul tau era sub mare blestem de la Dumnezeu!sa te duci sa -i ceri binecuvantare preotului care a tinut lumina sfanta in maini pana la bacau,tu cartitorule pacatos!

  14. stie toata lumea de parintele iulian ca desi a avut multe incercari in viata adat dovada de mare forta si caracter si in loc sa cada s-a ridicat mai mult.exemplu pentru noi.face slujbe cu tot sufletul.iti gasesti linistea in lumea galagiei si biserici agitate.foarte impotant e ca biserica de la jandarmi are la slujbe crestini din toata tara care revin sai multumeasca lui DUMNEZEUca le-a implinit ruga lor in necaz!

  15. suntem mandri ca avem jandarmi credinciosi care au un preot deosebit!EL A ADUS LUMINA DOMNULUI LA NOI .,NU POLITICIENII,SAU CAPII BISERICII!DUMNEZEU SA-L INTAREASCA!AMIN!

  16. FELICITARI DOMNULE MINDIRIGIU! NE FACETI VIATA MAI FRUMOASA DANDU-NE SI EXEMPLE POZITIVE DE PREOTI.NE-AM SATURAT DE ARTICOLE DEFAIMATOARE,DE CRIZA SI GUNOAIE SOCIALE.AVEM NEVOIE NU DE SFINTI INCHIPUITI,CI DE MODELE,DE OAMENI CA NOI ,CARE SA NE MOBILZEZE!SANATATE!

  17. SUNT JANDARM,SI SUNT MANDRU DE PREOTUL NOSTRU CARE SE ROAGA MEREU PENTRU NOI SI FAMILIILE NOASTRE.

  18. SI INCA CEVA..EL ARE UN ROL DEOSEBIT IN CE PRIVESTE INTELEGEREA DINTRE COLEGI,SUBORDONATI SI SEFI,SI JANDARMII DIN CELE 2 UNITATI DIN BACAU!

  19. AM SA MERG SI EU DUMInica la biserica,sa il vad ca ma pricep la oameni,si sa il ascult la slujba. dar imi spuneti si mie unde exact e biserica jandarmilor?

  20. elena/profesor a zis:

    str. c-tin musat, viv-a-vis de COMAT ,la POLITIE peste linie, in curte la JANDARMI.Are intrare separat!

  21. constantin a zis:

    oricum l-a luat pe preotul peasca u de la narcisa, pe care l-am vazut eu ca joaca numai teatru,si lauda lumea,in timpul slujbelor taiate cand se aduna banii cu lighenele prin biserica cu altaru la sud!

  22. dar cine esti anonymus ca prea le stii pe toate numai ca esti analfabet?ce ne intereseaza care jandarmi?cei din bacau nu din Rusia,banuiesc!Tare va mai mancati intre voi oamenii.sau poate halesti la cambuza de ospete”NARCISA”!

  23. NU VA MAI AVEA BACAUL OM ADEVARAT CA D.L GENERAL RUGINA ,NICIODATA!

  24. HABAR NU AI CUM IL CHEAMA PE COMANDANT SI TE DAI CA HABAR DE CEVA!SI AI SA VEZI CA E COMANDANTUL IJJ BACAU!DAR EN ERA LA BISERICA JANDARMILOR CAND PARINTELE A ADUS LUMINA,SI A TRIMIS SI LA NARCISA.SPUI CA PREOTUL PLESCAU NU A CERUT LUMINA,DAR A PRIMIT-O DE LA PREOTUL JANDARMILOR!

  25. sunteti niste dobitoci cu totii, nu fac parte din nici o secta sunt un agnostic; religia si biserica trebuie sa fie alegerea fiecaruia, nu impuse!! eu nu vreau sa se destabaleze preotii pe banii mei, iar jandarmii sunt liber sa creada si sa faca ce vor in timpul liber cu resursele personale, nu in timpul serviciului cu banii de la poporul roman. stiu ca e greu sa credeti, dar nu toti romanii sunt indobitociti de biserica asa cum sunteti voi.daca s-ar face un referendum, s-ar taia robinetul cu bani de la buget pt biserica!! iar jandarmii, mai bine ar lua exemplu de integritate de la tari mai civilizate (ex franta) unde nu sunt tratati ca niste slugi fara creier.

  26. Felicitari parinte ICHIM pentru curajul de care ai dat dovada si pentru efortul depus ptr. construirea bisericii noastre. Poti sa ne spui cu ce ai contribuit la constructia bisericii ? Vezi ca Domnul pedepseste minciuna parinte, si oamenii chiar cred ceea ce declari prin presa.

  27. creştine, eşti LUT … era la biserica de la jandarmi dar ai văzut discuţia?
    dacxă vrei mai multe informaţii le pot oferi unde vrei tu dar… creştine eşti ZERO BARAT
    NU ESTE ADEVĂRAT CĂ PLEŞCĂU A PRIMITZ LUMINA DE LA ICHIM

  28. lasă-l pe preotul ichim să comenteze acest lucru

  29. întreabă-l tu
    dacă eşti aşa apropiat cu el

  30. poate te va minţi aşa cum a făcut şi în această gazetă de rahar

  31. întreabă-l dacă a spovedit jandarmii ha ha ha

  32. scuze de rahat
    referitor la gazetă

  33. am trecut pe lângă maşina în care era flacăra sfântă de la ierusalim .
    întradevăr jandarmii fumau dar la 10 metri de maşină .

  34. crezi că tu ai fi făcut mai bine?

  35. REPET JANDARMII ERAU DE LA GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ BACĂU NU DE LA INSPECTORATUL DE JANDARMI

  36. PREOTUL ÎŞI ASUMĂ NIŞTE FAPTE PE CARE EL NU LE-A FĂCUT

  37. CREŞTINE EŞTI ÎNTR-O MARE EROARE!
    DACĂ VREI SĂ TE CONVINGI DE ADEVĂR DĂ-MI NR TĂU ŞI TE SUN ŞI TE LĂMURESC!
    SUNT CONVINS CĂ SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ O FAC !

  38. CREŞTINE, LUMINA NU A DAT-O PIMEN POATE LA TV-UL TĂU! HA HA HA

  39. şi să nu uit .
    poate a jucat teatru cu tine creştine, care te dai creştin .
    tot un fel de anonim dar mai analfabet ca mine care este !
    explică-mi ce înseamă cambuză fraiere ,… dar fără dicţionar!
    eu nu mănînc unde zici tu.
    fraiere acolo, în cambuză, nu se poate mânca ! dar eşti prea retardat ca să ştii tu astea!
    în cel mai fericit caz eşti un angajat al MAI care a avut COJONES mai mari ca ale altora .
    te provoc în continuare la dialog pe telefon !

  40. da-mi tu numarul de tel. si te sun eu.asa ai acazia sa nu mai fii toata viata un anonim…!

  41. tu esti setat doar pe 3 de ha?

  42. ai cultura d-le nu gluma!….sa stii ca nu am gasit in dictionar unde m-ai pus sa caut”COJONES”POATE ESTI CIORA, SAU SOBOLAN AL MAI

  43. SA STII CA GRESESTI TARE MULT CA TE IEI DE UN PREOT.CATI OFITERI MUCEGAITI N-A INGROPAT ACEL PREOT,SI POATE CA SI TU VEI MURI LA 100 ANI,SI VEI AVEA LEGATURA NEDEZLEGATA!NU VEI PUTREZI!PUPI MANA UNUI SEF SAU A PREOTULUI?ASTEPT SA VORBESC CU TINE.

  44. DACA N-AI CURAJ,SCRIE ACEASTA SI ITI LAS EU NR. MEU.CA SA VAD CFE STII ASA DE MULTE…!

  45. DA SA STII CA LA TV-UL MEU DIN BACAU AM VAZUT CA PIMEN A DAT LUMINA PREOTULUI.

  46. TU PE CE FOTOLIU ERAI TOLANIT SI LA CE TV TE UITAI?POATE NU TOT LA SAMSUNG?!

  47. AM VAZUT CA NICI UN JANDARM NU ERA ACOLO SA IA LUMINA!

  48. tu….ANCA…tot o materialist dialectica te chemi.SCURSURA a epocii COMUNISTE!……ATENTIE, TE ASTEAPTA INAINTASII…DRUM BUN!

  49. SA STII ” J ” ca nu vei putea vreodata sa faci ce face un preot!poate ai dat si tu cativa banuti pt. biserica ,e f. bine,dar de atunci ti-ai mai plimbat ciolanele pe acolo,unde pr. se roaga mereu sa nu crapi de pacate?

  50. anonimule,,,cei de la grupare au fost cu preotul la suceava

  51. esti multumit/

  52. dar preotul nu a spus ca cei de la ijj erau,ci mindirigiu,asa este,ce sa faci!

  53. el este preotul la toti,si nu face discriminare intre jandarmi.ii iubeste pe toti! doar ca lica a bagat zazanie in voi in sambata mare!preotul plescau e si el un preot slugarit de jandarmul licacare va baga sub poala lui!

Adauga un comentariu

*