Multinaţionalele scot la bătaie cu 30% mai multe joburi decât anul trecut

Peste 1.600 de joburi vor fi disponibile la târgul de carieră „Angajatori de Top”, organizat în zilele de 23 şi 24 aprilie la Sala Palatului din Bucureşti de firma Catalyst Recruitment Solutions.

Potrivit organizatorilor, numărul de oportunităţi de carieră de la aceasta ediţie a crescut cu 30% faţă de ediţia dintoamna trecută a evenimentului. Creşterea se datorează numărului mai mare de companii participante, dar şi optimismului cu privire la planurile de recrutare pentru acest an, explică organizatorii.

Companiile participante, în special multinaţionale, caută angajaţi pentru toate nivelurile de experienţă, oferind posturi începând de la programe de internship, programe de management trainee, posturi pentru candidaţi fără experienţă, până la posturi care solicită 5-7 ani de experienţă.

Adobe Romania continuă să angajeze în 2010, în special în zona de dezvoltare web şi are disponibile 30-50 de poziţii. Potrivit Alinei Gheuca, Recruitment Specialist, KPMG România, compania recrutează în prezent câteva zeci de absolvenţi şi tineri profesionişti din domeniul economic şi juridic, pentru posturi la nivel de începător şi persoane cu experienţă în toate cele trei domenii principale în care prestează servicii (Audit, Taxe şi Consultanţă) pentru birourile companiei din Bucureşti şi din ţară.

Coface România caută vorbitori de bulgară, slovacă, cehă şi maghiară, în total  aproximativ de 50 de angajaţi, pentru platforma back-office pe care o va deschide în Capitală. “Pentru aceste joburi ne vom orienta către absolvenţi de studii economice sau juridice care deţin cunoştinţe avansate de limbi străine. În ceea ce priveşte recrutarea în afara platformei back-office, deşi volumul angajarilor în anul 2010 nu va mai fi la fel ca în anii precedenţi, în funcţie de creşterea business-ului, vom completa echipele operaţionale (ofiţeri colectare creanţe, analişti financiari, jurişti, avocaţi), dar şi cea de vânzări”, spune Oana Ochiană, HR Manager la  Coface România.

Real Hypermarket va continua procesul de recrutare, atât pentru sediul central, cât şi pentru noul hipermarket care se va deschide în zona Pallady din Bucuresti. HP România va derula până la sfârşitul anului un proces de recrutare ce are ca obiectiv creşterea numărului de angajaţi cu aproximativ 30%.

La târg vor mai participa şi companiile: PwC România, Microsoft, IBM, Oracle, Clarity Systems, Thales, Route 66, HP, Accenture, BRD Groupe Societe Generale, BCR, Raiffeisen Bank,  Genpact, WNS, Wipro Technologies, Nestle, JTI, Kraft Foods, Coca-Cola HBC, BAT, PepsiCo, Rompetrol, Dacia Groupe Renault, Renault Technologie Roumanie şi Michelin.

Sursa REALITATEA.NET

Adauga un comentariu

*