Guvernul a decis inasprirea condiţiilor in care angajaţii pot intra in concediu medical, prin introducerea unui sistem de verificare la domiciliu a bolnavilor şi sancţionarea mai aspra a persoanelor care solicita nemotivat un astfel de concediu.
La sfarşitul lui martie, premierul Emil Boc a cerut Ministerului Sanataţii sa urgenteze legea concediilor medicale, prin care persoanele care intra nemotivat vor fi sancţionate, amintind in acest context şi de angajaţi ai Autoritaţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) care au intrat recent in concediu medical pentru a a evita taierea salariilor. Premierul a declarat, la sfarşitul lui februarie, ca peste o suta de angajaţi ai AVAS au intrat in concediu medical, incercand astfel sa scape de sub incidenţa Legii de salarizare unitara, prin care salariile individuale sunt reduse, de la 17.000 de lei la 2.500 de lei. Dupa aceste declaraţii, Ministerul Sanataţii a avansat un proiect de act normativ care stabileşte ca autoritaţile vor putea verifica daca beneficiarul concediului medical tratat in regim ambulator se afla la domiciliu, iar cuantumul amenzilor pentru eliberarea ilegala a certificatelor de concediu medical de catre medicii prescriptori se va dubla. In situaţia in care beneficiarul de concediu medical nu se afla la domiciliu, acesta nu va primi indemnizaţia de asigurari sociale aferente concediului medical. „Dam posibilitatea platitorului de indemnizaţii – care in primele cinci zile este angajatorul, din a şasea zi este Casa Naţionala de Asigurari de Sanatate – ca impreuna, daca este cazul cu reprezentanţi ai Poliţiei, sa faca verificarea prezenţei pacientului la domiciliu sau la adresa indicata. La momentul aprobarii certificatului medical, asiguratul va da o declaraţie pe propria raspundere prin care va indica adresa la care va fi gasit şi işi va asuma aceasta posibilitate de verificare. Aceasta procedura urmeaza a fi reglementata prin ordin comun al ministrului Sanataţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sanatate”, a susţinut ministrul Sanataţii, Attila Cseke. El a aratat totodata ca durata cumulata a concediilor medicale acordate de medicul de familie pentru un asigurat nu poate depaşi 30 de zile calendaristice in ultimul an, faţa de 45 de zile pana in prezent.
Prescrierea abuziva a concediilor medicale a luat amploare
Ministrul Sanataţii a declarat recent ca prescrierea abuziva a concediilor medicale a luat amploare in ultimii ani, cheltuielile pentru decontarea de concedii medicale crescand de la 482 milioane de lei (3% din bugetul sanataţii), in 2006, la 923 milioane de lei (6% din bugetul sanataţii), in 2009, fiind eliberate 2,7 milioane certificate de concediu medical la aproximativ cinci milioane de salariaţi.
Ministrul a apreciat ca economiile rezultate din noile reguli de acordare a concediilor medicale se vor ridica la aproximativ 142 milioane lei, pana la sfarşitul acestui an.