Admiterea se va realiza dupa raportul dintre numarul de candidati si numarul locurilor oferite de unitatile de invatamint. La finalul clasei a IX-a va avea loc o evaluare nationala disciplinara obligatorie a tuturor elevilor.
Admiterea la liceu, care inseamna patrunderea intr-un nivel de studiu care nu va mai fi obligatoriu in Romania, se va face avandu-se in vedere tot ceea ce va face un elev de cand paseste pentru prima data pragul scolii, incepand cu clasa pregatitoare, si terminand cu ultima ora din clasa a IX-a. Potrivit Legii Educatiei Nationale, incepand cu 2013, admiterea la liceu se va realiza dupa o procedura ce va tine cont de raportul dintre numarul de candidati si numarul locurilor oferite de unitatile de invatamant liceal. Astfel, in cazul in care numarul de candidati nu va depasi numarul locurilor oferite de liceu, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educational al elevului. In cazul in care numarul de candidati este mai mare decit numarul locurilor oferite de liceu, admiterea se va face luand in calcul, in proportie de 70% portofoliul educational al elevului, media de absolvire a invatamintului obligatoriu si media la probele de la evaluarea nationala de la sfirsitul clasei a IX-a, si in proportie de 30% nota obtinuta la disciplina de admitere stabilita de liceu. In cazul mediilor egale, diferentierea se face pe baza portofoliului educational al elevului. In viziunea noului act normativ, portofoliul educational este elementul central al evaluarii invatarii si cuprinde totalitatea diplomelor, a certificatelor sau a altor inscrisuri obtinute in urma evaluarii competentelor dobindite sau a participarii la activitati de invatare, in diferite contexte, precum si produse sau rezultate ale acestor activitati, in contexte de invatare formale, nonformale si informale. Utilizarea lui se face incepand cu clasa pregatitoare si reprezinta cartea de identitate educationala a elevului. La finalul clasei a IX-a, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, va avea loc o evaluare nationala disciplinara obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluarii se exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale. Evaluarea se face prin patru probe. Prima proba va fi transdisciplinara, de evaluare a competentelor de comunicare in limba romana, limba materna si intr-o limba de circulatie internationala. Aceasta va fi o proba scrisa. Va urma o proba transdisciplinara de evaluare a competentelor la matematica si stiinte, proba care se va da tot in forma scrisa. Va exista si o proba practica, cea de evaluare a competentelor de utilizare a calculatorului. Ultima va fi transdisciplinara de evaluare a competentelor civice si sociale si va fi proba orala. Rezultatele evaluarii nationale se inscriu in portofoliul educational al elevului. Metodologia cadru de organizare si desfasurare a admiterii in clasa a X-a este elaborata de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si este data publicitatii, pentru fiecare generatie, cel mai tarziu la inceputul clasei a VIII-a. Unitatile de invatamint liceal care solicita organizarea probei suplimentare de admitere au obligatia de a anunta public disciplinele la care se sustine proba, programele si procedurile de organizare ale acesteia pana, cel mai tarziu, la inceputul clasei a VIII-a.