Norul de cenuşă vulcanică provenit din Islanda ar putea opri din nou avioanele la sol, miercuri dimineaţă, adică la doar o zi după ce aeroporturile au fost deschise. Ministerul Mediului a anunţat, marţi seară, că România poate intra din nou sub incidenţa codului roşu pentru aviaţie.
„Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit date de ultimă oră privind evoluţia norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului activ de sub gheţarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei. MET Office a actualizat hărţile privind evoluţia norului de cenuşă vulcanică, din care rezultă că, începând cu data de 21 aprilie, ora 9.00, România poate intra din nou sub incidenţa codului roşu pentru aviaţie”, se arată într-un comunicat de marţi seară al MMP, citat de Mediafax.
Contactat de Antena 3, Marin Anton, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a dat asigurări că nu vom avea restricţii până miercuri la ora 12:00. Situaţia s-ar putea schimba, însă, după şedinţa care urmează să aibă loc în cursul dimineţii de miercuri. Dacă se va închide sau nu spaţiul aerian vom afla, aşadar, miercuri, după ora 9:00.