Medalia de aur şi Premiul de Excelenţă în inventică au ajuns la Bacău

Eduard Pascal, ziaristul care a descoperit aparatul de sudură cu apă, a fost răsplătit de către Societatea Inventatorilor din România cu medalia de aur şi Premiul de Excelenţă la Salonul Pro Invent 2010. Evenimentul a avut loc luna trecută la Complexul Expoziţional „Transilvania” din Cluj Napoca şi au participat peste 400 de expozanţi din Ungaria, Republica Moldova, Germania, Franţa, Grecia şi Ţările Baltice. „Nu eram hotărât să particip, dar profesorul Iustin Capră m-a lămurit rapid. N-a stat la discuţii prea mari cu mine. «Hai! Pune mâna şi termină lucrarea! Nu avem ce discuta! Ne întâlnim la Cluj! Punct!»”, a rememorat Eduard Pascal dialogul telefonic cu profesorul Capră, unul dintre cei mai mari inventatori români. La câteva minute după acordarea premiului, Pascal a bătut palma cu două firme de profil, una din Baia Mare şi alta din Buzău, care au cumpărat licenţa şi vor să facă producţie de serie pentru a le scoate mai apoi pe piaţă.

Aerotermă care consumă cât trei becuri

Pascal afirmă că în momentul de faţă lucrează la un sistem care, spune el, va revoluţiona sistemul de încălzire. Este vorba de realizarea unei aeroterme care poate încălzi o încăpere de 150 de metri patraţi cu un consum de 250W, adică aproximativ consumul a trei becuri. „Lucrez acum şi la varianta mare şi la varianta mica. Adică şi pentru încălzit hale de producţie, dar şi apartamente. Vreau să particip la Salonul de Inventica de la Iaşi, care va avea loc la începutul lunii iunie cu nou tip de aerotermă”, a mai exlicat Eduard Pascal. (Olimpia FILIP)

Comentarii

  1. Felicitari Edi. Cat mai multe realizari de acest fel.

Adauga un comentariu

*