Fundaţia ArcelorMittal si Habitat for Humanity au inaugurat marti, 27 aprilie, primele 12 locuinte din Moinesti cu structura metalica inovatoare, care vor deveni un camin sigur pentru familiile beneficiare ale proiectului. Acesta este primul rezultat al colaborarii Fundatiei ArcelorMittal cu Habitat for Humanity in Romania. Echipa de cercetare şi dezvoltare a ArcelorMittal, in parteneriat cu Habitat for Humanity Romania, a realizat locuintele din proiectul „Casa Buna”, proiectate pe structura metalica, de inalta calitate si eficiente din punct de vedere energetic. Concepute pentru cate patru familii, aceste locuinte de tip cvadruplu ofera solutia ideala pentru regiunile mai putin dezvoltate, in special pentru regiunile predispuse la dezastrele naturale. Casele sunt rezistente atat la cutremure, cat si la uragane. Mai mult, otelul este un material de constructie sustenabil, care poate fi reciclat de nenumarate ori, datorita caracteristicilor sale fizice unice.
Parteneriatul dintre Fundatia ArcelorMittal si Habitat for Humanity utilizeaza un model micro financiar care permite beneficiarilor acestor locuinte sa le achizitioneze, prin plata ratelor lunare, fara profit. Modelul Habitat incurajeaza participarea fiecarei familii atat la constructia propriei case cat si a celorlalte locuinte, alaturi de voluntari din partea angajatilor ArcelorMittal, precum si din partea voluntarilor Habitat for Humanity Global Village. „Speram ca exemplul dat de Fundatia ArcelorMittal, in parteneriat cu Habitat for Humanity, va fi urmat şi de alte companii”, a declarat Willo Brock, Director al Resource Development and Communication – Europa si Asia Centrala in cadrul Habitat for Humanity. „Casa Buna reprezinta nu doar un model de construire a caselor decente si accesibile pentru familiile cu venituri mici, dar si un exemplu de parteneriat solid intre companii si sectorul non guvernamental in beneficiul comunitatilor defavorizate. Speram ca acest sistem inovator se va transforma intr-o solutie de construire a locuintelor, ieftina, sigura si eficienta energetic”, a mai adaugat Willo Brock. „Ceea ce a fost un vis inainte, acum a devenit realitate. Sunt fericita sa vad ca familiile si copiii lor se vor muta acum in aceste case. Fundatia va continua sa lucreze impreuna cu Habitat for Humanity in Romania, dar si in Costa Rica, Argentina si Africa de Sud. Speram ca in curand, sa colaboram si in alte tari”, a declarat Felicidad Cristobal, Managing Director al Fundaţiei ArcelorMittal. Alt exemplu de implicare din partea ArcelorMittal si Habitat for Humanity la nivel global este asigurarea unor standarde de viata mai ridicate in Argentina, Costa Rica si Africa de Sud. In viitorul apropiat, sunt asteptate initiative similare in Brazilia, Mexic si Ucraina. Habitat for Humanity este o organizatie crestina non-profit care construieste si renoveaza locuinte simple si decente pentru si impreuna cu familiile nevoiase al caror viitor este afectat grav de conditiile in care acestea locuiesc. Materialele provin din donatii si sponsorizari, iar constructia este realizata de voluntari impreuna cu familiile beneficiare. Pana acum, peste 1.600 de familii din Romania si 350.000 de familii din 100 de tari beneficiaza de locuinte construite prin programul Habitat. Filiala Habitat for Humanity Comanesti a derulat pana acum proiecte de constructii noi, renovari si reabilitari precum si interventie dupa inundatii. Peste 300 de familii din comunitate au fost ajutate sa locuiasca decent.