Drinia, taramul muzicii
– Imi pare rau, prieteni ! spuse Hans, cu ochii albastri inecati in lacrimi. Imi pare sincer rau ! repeta batrnul, inainte sa inchida capacul pianului.
Poate va intrebati ce s-a intamplat, poate credeti ca sa inchizi capacul unui pian nu este mare lucru. Ei bine, in aceasta privinta va inselati. Si va voi spune imediat de ce. Hans era din Germania. Fugise de acolo pe cand era doar un copil, din cauza razboiului. Fiind fiul unui cunoscut general, s-a ascuns intr-o padure, fugarit fiind de o ceata de soldati. Auzindu-i pe urmaritori apropiindu-se, Hans se refugie in scorbura unei salcii cu ramurile atat de dese, incat nu puteai vedea nimic dincolo de ele. Se ghemui acolo, rugandu-se sa nu fie deswcoperit. Tremurand, baiatul se adancea tot mai mult in scorbura, desi urletele cainilor se pierdusera de mult, iar pasii soldatilor se adancisera in solul noroios. Abia la venirea noptii, Hans indrazni sa iasa din ascunzatoare, iar privelistea care i se desfasura in fata ochilor il lasa mut de uimire.
Se afla in mijlocul unei paduri verzi, superbe, un izvor susotea in apropiere, iar razele soarelui (da, razele soarelui) mangaiau cu blandete frunzele copacilor. Pasarile ciripeau in toata padurea, iar totul era invaluit in mister, in muzica, in frumusete.
In mod sigur, nu mai era in Germania.
Dupa ce isi facu atent drum prin padurea noua in care se afla, Hans dadu peste un orasel. Incepuse deja sa se innopteze, iar Hans gasi o casa aparent nelocuita. Intra precaut si, dupa ce observa ca nimeni nu isi face aparitia, gasi o camera perfecta pentru dormit. In ea se gaseau un pat, cu salteaua pufoasa, o soba in care, in mod misterios, ardea focul, si alte cateva piese de mobilier. Bucuros, obosit si coplesit de tot ceea ce se intamplase in ziua aceea, Hans se prabusi in pat si adormi instantaneu.
Cand se trezi, soarele rasarise deja de mult, asa ca, dupa ce se spala bine, se imbraca si pleca sa exploreze satul in care se afla.
Adelina SABAU,
clasa a VII-a A
Liceul de Arta „George Apostu” Bacau
