Pe D.J. 206 A, din comuna Podu Turcului, a avut loc un accident de circulaţie, in urma caruia doua persoane au suferit vatamari corporale. Poliţiştii au stabilit ca Mihaly S., de 36 de ani, din Bacau, in timp ce conducea un autoturism din direcţia Dealu Morii catre Podu Turcului, a intrat in colizune cu un vehicul cu tracţiune animala, condus de Nistor B., de 71 de ani, care a patruns cu atelajul pe drumul judeţean de pe un drum comunal, fara sa se asigure. Nistor B. a fost diagnosticat cu traumatism cranio cerebral acut inchis, plagi excoriate faţa şi antebraţ stang, fara leziuni osoase, iar Elena B., de 67 ani, a fost diagnosticata cu traumatism cranio cerebral acut inchis, plaga liniara parietal dreapta, plagi excoriate la nivelul feţei, fara leziuni osoase. Ambele victime se aflau in caruţa implicata in eveniment si au fost transportate ulterior la Spitalul Judetean Bacau pentru investigaţii suplimentare. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ şi ulterior i s-au recoltat probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei. A fost intocmit dosar penal sub aspectul savarşirii infracţiunii de vatamare corporala din culpa. Pe strada Stefan cel Mare din Bacau, s-a produs un accident de circulatie soldat cu vatamarea corporala a unei persoane.
Din primele cercetari efectuate s-au stabilit ca Vasile R., de 57 ani, din Bacau, in timp ce conducea un autobuz pe strada Stefan cel Mare, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulatie intrand in coliziune cu bicicleta condusa de Luminita B., de 28 ani, din Bacau. Aceasta a fost transportata la Spitalul Judetean Bacau, unde i s-a stabilit diagnosticul “policontuzii prin accident rutier, fara leziuni osoase post-traumatice”. Atat conducatorul autobuzului cat si onducatoarea bicicletei au fost testa?i cu aparatul etilotest, rezultatule fiind negative. S-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infracţiunii de vatamare corporala din culpa.Va reamintim faptul ca legislaţia rutiera romana reglementeaza normele rutiere obligatorii pentru conducatorii vehiculelor cu tracţiune animala astfel incat, prin prezenţa acestora pe drumurile publice, sa nu fie periclitata siguranţa circulaţiei.Conducatorii acestui tip de vehicule sunt obligaţi sa conduca animalele astfel incat sa nu constituie un pericol pentru ei şi ceilalţi participanţi la traficul rutier, implicit aceasta presupune a nu se folosi pentru tracţiune pe drumurile publice animale care au comportamentul agresiv atunci cand in apropierea lor circula alte autovehicule! S-a constatat ca, in aproximativ 70 la suta din situaţiile de accident in care acest tip de vehicule sunt implicate, caruţele sunt tamponate din spate datorita lipsei de vizibilitate şi a echiparii necorespunzatoare a acestora. In 20 la suta din cazuri, autovehiculul aflat in depaşire nu observa din timp vehiculul cu tracţiune animala, care circula din sens opus, tamponandu-l din faţa. Mai exista şi situaţii in care animalele de tracţiune se sperie, vehiculul este scapat de sub control, iar conducatorul acestuia poate ajunge sub roţile propriului vehicul. Pentru apararea vieţii şi integritaţii corporale a celor care folosesc vehicule cu tracţiune animala şi a tuturor participanţilor la trafic, poliţiştii Bacauani atrag din nou atenţia cu privire la necesitatea respectarii cu stricteţe a normelor rutiere specifice caruţelor! (D.M.)