Dupa 20 de ani …

Profesorul Vintila Dabija si povestea coristilor de aur

Zilele Scolii „Al. I. Cuza” din bacau au avut, la editia 2010, o conotatie aparte: vestita formatie corala a scolii, condusa de inimosul profesor de muzica Vintila Dabija, implinise 20 de ani de existenta!

– Domnule profesor, cum au fost inceputurile?

– Nu tocmai lesnicioase, ca orice inceput. Eu am venit la Scoala „Al.I. Cuza” in ’90, m-a adus directorul de atunci, profesoara de limba engleza Doina Cmeciu, actualmente profesor universitar la Universitatea „Vasile Alecsandri”. Eram pe atunci si profesor asociat la Liceul „George Bacovia”. M-am apucat imediat de treaba, era mult de lucru, pentru ca, atunci, in ’90, erau la Scoala „Al. I. Cuza” cate 12 clase paralele, cu peste 30 de elevi fiecare, asadar, o foarte larga baza de selectie a viitorilor coristi. Asa am pus bazele corului scolii noastre si am urcat, printr-o munca asidua, permanenta, toate treptele. Am facut, in fiecare an, o selectie riguroasa a calitatilor muzicale si corul a crescut valoric de la un an la altul. A venit apoi, firesc, si recunoasterea valorii, mai intai la nivel judetean, apoi si la nivel national.

– Ce experienta aveati in spate, ca formator si dirijor de formatie corala?

– Aveam o oarecare experienta. Fusesem virusat, inca din primii ani de facultate, de profesorii mei, indeosebi de Sabin Pautza, de profesorii Zeman si Spatarelu, apoi am fost un timp dirijor secund al Ansamblului „Doina Carpatilor”, de la Casa Studentilor din Iasi, unde am colaborat cu marii solisti de atunci, din Moldova. Practicasem, in Conservator, toate genurile muzicale, si teoretic, si vocal, si instrumental. Apoi, la Bacau, ma ocupasem, la Casa Pionierilor, de orchestra si de solisti, participasem, cu succes, la Festivalul „Scoica de aur”, de la Navodari, unde cucerisem Premiul I, la lupta mare cu Liceul Pedagogic din Deva. Ne-am intors incarcati de premii si mentiuni. La actualul Colegiu Tehnic „Anghel Saligny” m-am ocupat de tot ce insemna muzica, usoara, populara, corala, instrumentala, am avut ca elevi viitori arhitecti si ingineri. Profesorul Vasile Lomura, pe atunci inspector scolar, m-a adus apoi la actuala Scoala „Spiru Haret”, pe catedra lui, dar functionam si la „Saligny’, si la Liceul cu program de fotbal.

– Cand ati avut prima iesire peste hotare?

– In ’93, la Gutersloh, in Germania, la un an dupa ce fusesem numai eu acolo, la invitatia lor. Apoi, in ’94 si ’95 am colindat, cu elevii mei, toata Basarabia, de la nord la sud, am ajuns si in Ucraina, la Cernauti, ducand si acolo teancuri intregi de carti.

– Si primul mare turneu?

– In ’96 a fost primul mare turneu al nostru, in Franta si in Spania. Ne-a ajutat atunci Dumnezeu si un bun prieten, Gabriel Florea, fostul intendent al Filarmonicii din Bacau. Am cantat in Catedrala Notre Dame, la Ambasada Romaniei la Paris, ambsador fiind atunci Caius Traian Dragomir, apoi la Toulouse, la Perpignan, in biserica ortodoxa din Barcelona … In ’97, corul nostru era deja cunoscut in aproape jumatate din Europa.

– Apoi ati trecut Canalul Manecii …

– Asta s-a intamplat, pentru prima oara, in ’97. Sarah Gunnell, o voluntara scotiana, fusese la Universitatea Bacau si la „Ferdinand”, ascultase corul nostru, fusese impresionata si ne-a invitat in Scotia, la Dunfries, in vacanta de vara. Copiii nostri au facut o impresie excelenta si nu numai pe plan muzical. Am cantat in castele, in biserici, in piete, in colegii, in spitale si camine, ba chiar si la Academia de politie din Ashford-Kent. Am interpretat si cantece in limba engleza. Apoi, un an mai tarziu, am revenit in Franta, cantand la Paris, la Perpignan, la Tarbes, la Lourdes si, apoi, din nou, la Barcelona. In decembrie ’99 am revenit in Anglia,participand la un spectacol grandios, pe stadionul din Wolverhampton, unde am prins trecerea in noul mileniu, iar in 2000 am revenit in Scotia, pentru ca, in 2001, sa fim din nou invitati in Anglia, la Leyland, la invitatia reverendului Thomas Finch. Am vizitat foarte multe orase, inclusiv Londra, Liverpool si Manchester.

– 2002 a fost la fel de bogat in turnee?

– Nu, in 2002 ne-am odihnit, am cantat numai in tara, am cucerit noi premii. Dar in 2003 am reinceput turneele peste hotare. In vacanta de Pasti am fost in Spania, la Valencia, apoi in Aragon si la Pernel. In 2003 am revenit in Franta, in Pirinei, iar in 2004 am participat, ca invitati, la Festivalul Mondial al Tinerilor din Aberdeen, Scotia. Anul 2005 a fost un nou an de pauza externa, ca sa spun asa, dar in anul urmator am fost invitati la marele festival din Llangolleen, in Tara Galilor, patronat de insusi printul Charles, cel mai mare festival al artistilor amatori, unde sunt reprezentate toate genurile muzicale si coregrafice. In fine, in 2006 am participat la Festivalul de la Bruntal, in nordul Cehiei, un festival al cantecelor de Craciun.

– De ce „in fine”?

– Am spus „in fine”, pentru ca, din pacate, din 2007 n-am mai iesit din tara, cu elevii nostri, desi am primit, in fiecare an, numeroase invitatii din Anglia, din Scotia, din Franta, din Spania, din Italia, din Germania, din Cehia. Nu am reusit sa mai gasim sponsori, iar acu, cu actuala criza, e si mai greu. Noi nu ne-am pierdut, insa, speranta. Deocamdata, acum, la 20 de ani, am reunit intr-un  album toate cantecele cantate de-a lungul anilor de copiii nostri. Era un remember necesar. Speram s-o luam de la capat, sa rasfatam din nou Europa cu vocile copiilor nostri.

Stefan OLTEANU