Cercetat pentru distrugere

Barmanul unei societăţi comerciale din Moineşti a sunat, la Poliţia Municipiului Moineşti, sesizând faptul că un bărbat a distrus uşa de acces în bar. Patrula de siguranţă publică ce s-a deplasat imediat la faţa locului a depistat persoana în cauză în apropierea unităţii comerciale, în timp ce arunca cu pietre către bar. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că Gheorghiţă D., de 34 de ani, din Moineşti,  aflându-se în stare de ebrietate şi nemulţumit de refuzul barmanului de a-l servi cu băuturi alcoolice a aruncat cu o piatră în fereastra unităţii după care a forţat uşa de acces, distrugând balamaua acesteia.Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere  şi au luat măsura sancţionării contravenţionale a celui în cauză pentru refuzul de a părăsi un local public în care se consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere şi provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, cu amendă în valoare de 300 lei. Unul dintre factorii care declanşează comiterea acestor fapte este consumul excesiv de alcool. Alcoolul, pe lângă efectul excitant pe care îl are asupra sistemului nervos, produce şi o stare de inhibare a anumitor zone ale scoarţei cerebrale, manifestată prin pierderea controlului, voinţei şi, în general a puterii de discernământ cu privire la acţiunile individului.

În acest sens, este bine să nu consumaţi băuturi alcoolice în cantităţi care vă pot influenţa capacitatea de reacţie şi gândire; nu provocaţi şi nu participaţi la scandaluri; evitaţi grupurile turbulente şi discuţiile în contradictoriu cu persoane irascibile sau în stare de ebrietate; nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul; în orice împrejurare comportaţi-vă civilizat folosind un limbaj adecvat. (D.M.)

Adauga un comentariu

*