Viorel Miron, primarul Comanestiului, este acuzat ca a semnat o adeverinta conform careia o suprafata de teren aflata la iesirea din localitate apartine zonei rurale. Adeverinta a fost folosita pentru primirea unor fonduri SAPARD nerambursabile cu care Georgel Merlusca, om de afaceri din zona, a construit „Casa Georgia”.
Viorel Miron, primarul Comanestiului, (PNL) este reclamat la DNA, Politie, Prefectura, Presedentia Romaniei, Comisa Europeana a Drepturilor Omului de la Bruxelles si la Ministerul Justitiei ca ar fi tras sforile pentru ca o zona a orasului sa fie „retrogradata” ca zona periurbana (n.r.- suprafata din jurul municipiilor si oraselor, delimitata prin studii de specialitate, in cadrul careia se creeaza relatii de independenta in domeniul economic, al infrastructurii, deplasarilor pentru munca, asigurarilor cu spatii verzi si de agrement etc.). Si ca lucrurile sa fie incurcate si mai tare, in luna iunie 2006, primarul Miron elibereaza o adeverinta conform careia zona in care urma sa se ridice „Casa Georgia” apartine nu zonei periurbane, ci rurale. Sarabanda reclamatiilor vine din partea unui localnic, George Calu, care sustine ca falsurile au fost facute pentru ca Georgel Merlusca, om de afaceri, sa poata puna mana in anul 2007 pe 100 de mii de euro din fonduri nerambursabile, venite prin Programul SAPARD, in vederea relansarii agroturismului in zonele rurale si periurbane. Conform documentelor oficiale depuse la dosar, cu banii obtinuti Merlusca a mai pus din propriu buzunar inca pe atat si in scurt timp a ridicat pensiunea turistica „Casa Georgia”, aflata la iesirea din Comanesti spre Darmanesti. „Aceea este zona urbana! Clar urbana! Primarul a facut falsul pentru ca acele proiecte SAPARD se desfasurau numai pe zonele periurbane si rurale. E am reclamat falsul la mai multe foruri superioare si institutii ale statului, insa nu se face nimic. E o bataie de joc!”, afirma cu convingere Gerge Calu.
Specialistii Primariei dau din colt in colt
Specialistii in Urbanism din cadrul Primariei Comanesti afirma intr-o prima faza ca localitatea Comanesti nu are zone periurbane. Se schimba insa rapid explicatia acestora cand intrebarea noastra se refera direct la modul cum au fost atribuiti banii prin programul SAPARD, necesari constructiei pensiunii lui Merlusca. „Nu avem zone periurbane in Comanesti”, a afirmat sigur pe el Cosmin Chiriac, seful Serviciului Urbanism, din cadrul Prmariei Comanesti. Isi schimba apoi rapid explicatia atunci cand vine vorba despre modul cum s-au obtinut fondurie pentru construirea pensiunii turistice a lui Merlusca. „Cand s-a dat aprobare pentru «Casa Georgia» nu eram eu la Primarie. Trebuie sa ne uitam cu atentie pe harti, pe PUG (n.r. – Plan Urbanistic General) sa vedem ce este acolo”, a a mai nuantat raspunsul seful Serviciului de Urbanism. „Nu sunt zone periurbane in zona Comanestiului. Oricum eu am atitudinea romanului obisnuit care spune «nu stiu, nu ma bag, nu ma pricep»”, a evitat raspunsul si Emilia Caloianu, consilier local sefa Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Comanesti. In schimb, primarul Viorel Miron este convins ca la mijloc nu este nicio neregula. „Locul in care este construita pensiunea este zona periurbana. In 2006 Consiliul Local Comanesti emis o hotarare pentru extinderea intravilanului zonei cu 13 ha si in acel perimetru intra exact «Casa Georgia». Actele sunt in regula”, a dat asigrari primarul Miron.
Directorul Oficiului de Plati pentru Dezvoltare Rurala: „Nu facem politie!”
Reprezentantii Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Bacau recunsc oficial ca Merlusca a primit suma de 100 de mii de euro printr-un Proiect SAPARD, in valoare totala de 199.998 de euro. „Fondurile se puteau accesa doar pentru ridicarea sau modernizarea pensiunilor turistice in zona periurbana. Noi am luat de bune actele depuse in dosar, ca doar sunt oficiale si au fost emise de autoritati. Noi nu facem politie, decat daca primim vreo reclamatie. Nu decidem noi daca zona in care s-a realizat constructia este zona periurbana sau nu. Noi avem incredere in corectitudinea actelor depuse la dosar”, a declarat Codrina Pascaru, directorul OJPDRP Bacau.
Merlusca: „Recunosc! Am profitat!”
Contactat telefonic, Georgel Merlusca, afirma ca nu a facut nicio neregula, insa recunoaste ca a profitat de o oportunitate aparuta din senin. „Zona in care intentionam eu sa ridic pensiunea a fost declarata zona periurbana inainte ca eu sa depun documentatia pe Proiectul SAPARD. Eu nu stiu cum au fost emise actele in Primarie, insa ceea ce am cerut, mi s-a dat: adica o adeverinta care sa ma ajute sa iau fonduri nerambursabile de la UE. N-am nicio vina. Am profitat doar de o oportunitate ivita din senin”, a recunoscut omul de afaceri. (Olimpia FILIP)
Mda, hai sa ne mai luam de cineva. Oare de ce se da crezare oricui. Daca eu ma duc miine la politie si dau cu noroi in nu stiu cine , gata, am dreptate? Oare daca era facuta vreo timpenie aveti impresia ca pina acum nu se afla?
Domnul Calu nu are ce face si incearca sa ” incalece” primarul? Sau ce se doreste a se face cu acest articol? In cine se da? in primar? In aparatul propriu? In cei ce ne dau bani nerambursabili? Daca exista posibilitatea sa ne dezvoltam noi ce facem? Din invidie hai sa daramam tot ce se face cu multa sudoare! Sau oare ce doreste domnul Calu? Sa-l zidim pe primar precum Manole pe Ana?
Rusinica Miroane . Imi faci partidul de ras. Luni iate de urechi si vino la mine…
Cei de la Urbanism stiu adevarul dar le este teama sa vorbeasca. Zona respectiva face parte din cartierul SIPOTENI si este zona urbana. Aici nu puteau veni fonduri destinate zonelor periurbane. Primarul spune ca exista o hotarare de consiliul local prin care s ar fi trecut in periurban aceasta zona, lucru neadevarat deoarece hotararea face referire la alta suprafata nicidecum cea pe care este construita CASA GEORGIA.
Fratilor dar cei la COMANESTI VA ESTE FRICA SA VORBITI SI DUPA 20 DE ANI
Prin oras circula vorba ca Miron ar fi luat spaga iar fraierul de Vice a semnat tot
Ia sa va sesizati voi si cu copaceii aia de plantati in ultima perioada ca am auzit ca au fost la pret de plante exotice!!!!
Moromete nu te lua de bucsus. Asta e bun de ceai la iarna.
Cum puteti vorbi asa urat de domnul primar.EU nu cred ca a luat spaga vreodata.
S-o crezi tu Mario ca VIOREL MIRON nu ia SPAGA. Adobritei ca sa obtina autorizatie de constructie pentru cele 2 blocuri de langa PENNY i-a dat spaga lui Miron un apartament duplex la ultimul etaj
Si eu am auzit ca primarul din COMANESTI este spagar. Georgescu de la noi din oras se lauda ca el face toate lucrarile pe COMANESTI, ca aranjeaza cu primarul si ca firma lui( CAPITAL INVEST) castiga toate licitatiile
SI eu pe cine sa iau acum. Pe Miron ca a luat spaga sau pe VICE ca a semnat
Dedicatie speciala pentru primarul din COMANESTI, melodia ” TE-ASTEPT SA VII”
In decembrie 2009 Primarul a cheltuit 4,5 miliarde de lei doar pentru cateva masini de macadam , folosit la indreptarea terenului din targul de haine din fata bisericii. Unde este curtea de conturi ?
de asta primarul protocoalele le face la CASA GEORGIA pentru ca are actiuni .SI EU AM AUZIT CA EA SPAGA DE LA CAPITAL INVEST
Domnul Primar Economist Viorel Miron a ingropat in cartierul Zavoi suma de 2 milioane de euro destinate incalzirii centrale,dar nici in ziua de azi nu s-a finalizat lucrarea deoarece interesele personale sunt mai presus decat cele ale oamenilor nevoiasi care muncesc o luna de zile pentru suma de 600 Ron !!!!! Domnule Jurist … pardon Economist al orasului Comanesti va rugam sa nu va bateti joc de interesele orasului si mai ales de batranii care am crezut ca o sa schimbati ceva in acest oras.Probabil ca ei in acest moment simt la fel ca si mine un gust amar cand afla Cetateanul de Onoare al orasului Comanesti face asemenea marsavii. Rusine DOMNULE PRIMAR VIOREL MIRON!!!!!! Va multumim ca ne faceti orasul de ras!!!!! Rusine
Eu nu stiu de unde atata prostie pe capul vostru…Stau si ma intreb : daca as scrie un articol in care sa spun ca toate aceste afirmatii (pentru ca altceva nu am citit,decat afirmatii fara nicio dovada) sunt niste minciuni….si cineva (nu dau nume:PSD a platit Observatorul;caci dupa culori ne dam seama cam ce culoare politica are)a platit pentru ca ele sa fie publicate,m-ati crede?Ca doar este publicat!Eu unul tind sa cred ca unii dintre psd-isti sunt invidiosi ca acest om, si anume primarul Viorel Miron a facut mai multe decat ar fi vrut ei sa fure..a pardon sa faca!Ma mira faptul ca inca nu realizati cate s-au facut in Comanesti de cand acest om este primar!Si cel care s-a semnat cu denumirea de stavarache:bai inteligentule…incearca sa gandesti inainte sa duci la gura;ca nu orice rahat este comestibil….binenteles la inteligenta ta nu ma mira absolut nimic…..asadar dragii mei psd-isti….vedea-v-as cu trandafirii pe piept!Si data viitoare inainte sa va hraniti gurile cu cacao,interesati-va din timp….poate realizati ca nu toata cacaua este buna….Hai sa traiesc!
aaaaaaa….era sa uit…domnule George Calu….(interesant nume) dumneavoastra ati vazut acele falsuri?in care s-au dat 100 de mii de euro?Domnule Calu….dumnevoastra stiti cum se citeste 100 de mii de euro?…nu va intreb daca stiti sa numarati…ca raspunsul il stiu deja….
nenea cojo,intereseaza-te cine este calu,si poe urma ia cuvantul!
cojo(nes),s-ar putea sa aiba de doua ori mai multa scoala ca tine,deci sa stie sa numere.A propos,esti neam cu miron sau angajat la primarie?
domnilor se inceoe o noua etapa a alegerilor si se cauta orice ca sa se remarce d.nul calu care a canditat de nenumarate ori la functi de primar dar nu a reusit sa obtina voturi necesare, nu cred ca aest primar din comanesti sar pretinde sa faca pe spagarul de oarece are de toate, in plus sa vede ce s-a realizat in prioada de canad a preluat conducerea orasului depune tot efortul sa fie destul de frumos si credem ca se va mentine si in viitor , acauta pe cat posibil sa ramana palatu in patrimoniul orasulu dar nu stim cu s-a rezolvat cu procesul si multe altele ,cu nu cred a daca a cerut cineva un sfat s-a u ajutor nu la ajutat,totusi ar trebui sa se analizeze cele scrise si daca sant sa-u nu adevarate cei vinovati sa fie trasi la raspundere .Atentie nu sant in niciun patrid si nici neam cu ei sa-u angajatul primariei ci un siplu cetatean al comanestiului care apreciez cat de mult s=a transformat,pacat de sala de spectacole(clubul din zavo) cei care la u instrainat nu aveti nimic de spus ,oare conducerea primariei din acea perioada si cine a contribuit, opinia comanestenilor sa fie mai severi ca nu se mai instraineze patrimoniul local
Vyky draga stii cine a vandut clubul din Zavoi? Fostul primar PANDELAS , actual consilier PNL, mana dreapta a lui VIOREL
in primu rand faza cu georgia a fost un „furt curat” asta e;…asta nu e un lucru grav…problema e ca lumea din comanesti e prea PROASTA si a votat cu el…cum dracu sa puna copacei tot orasu si noi sa ii platim…proiect despre care noi ca cetateni nu suntem informati dar suntem taxati..masinile de gunoi ECO au adaugat 50 de lei pe cap de cetatean la taxele anuale,,,si ei arunca tot(plastic sticla carton ) in aceeasi groapa…dar daca u pui o punga la carton iti da si amenda…degeaba ziceti voi;;;;BASESCU ne -a ingropat tara pe plan national..iar miron ne ingroapa pe plan local;;;in timp ce strazile sunt aproape cratere;…(in special zavoi si lunca de jos)…el planteaza tufe..dC?pt ca mosnegii prea prosti il vor vota ,ei au senzatia ca s-a facut ceva…nu are rost toti fura si vor fura…dar macar cand era PSD era loc si pt ceilati nu doar pt ei….sa va fie rusine…sa infunde puscaria ….nu zic sa nu traga si ei ….dar mai cu simt…s-a facut pe el si familia lui cetatean de onoare ca sa nu plateasca taxe;;..membrii academiei romane l-au facut pe Base membru pt a obtine fonduri….si cu boul de BOC marioneta lui base///ROMANIA TREZESTE-TE === http://www.youtube.com/watch?v=jTSCfromsVU
Este adevarat in ultimii ani s au vazut unele schimbari in oras, este mai multa curatenie dar ca primar nu este suficient sa maturi centru de la primarie la giratoriu. Trebuiesc atrasi investitori pentru a crea locuri de munca, capitol la care primarul nostru este corigent. Nu numai ca nu a facut nimic pentru a atrage investitori ba mai mult s a opus venirii acestora( PROFI, KAUFLAND) pentru ca acestia i ar concura afacerile personale(PROMPT SERVICE)
Am auzit si eu de aceste documente cum ca ar fi fost masluite. Cel mai corect ar fi ca primarul sa ceara un drept la replica si sa vina cu acte pt a si demonstra nevinovatia. Daca nu o face inseamna ca ceva e putred si atunci RUSINICA……
Va pierdeti timpul degeaba cu fleacuri. Miron nu se incurca cu de astea marunte.Stiti cat i a cerut lui Adobritei pentru autorizarea blocurilor de langa PENNY?Raspuns corect: un apartament la ultimul nivel. Si voi va pierdeti timpul cu o adeverinta
Se pare ca primarului nostru i se clatina scaunul. Cred ca abia este inceputul. Se aude ca mai sant si alte probleme prin Primarie. Domnul Isvoranu ne poate spune mai multe.
multumesc pentru informatia clubului dar o intrebare dece nu s-a facut sesizari la dna pentru fostul primar pandelas care dupa piederea alegerilor la putin timp sia cumparat o casa care in vecinatatea lui acea constructie a apartinut domenilui gyka cu o suma foarte mare deducem de unde bani,asa a facut si cu sediul pdl care a trecut pe numele lui, cei care lucareza in primarie s-au care au lucrat nu a sesizat aceste abuzuri noi credem ca s-a format un complot in acest aprimarie arb trebui facut curatenie iar primarii care vor fi alesi sa mediteze mai bine la alegerea consilierilor sa nu fie numai marionete ,cuvantul trebuie sal aiba alegatorii,dinauzite prietenia dintre patronul merlusca si actualul primar nu sant prea bune cred din nou ca a inceput campania electorala atentie domnule primar
La pozitia 7 figureaza „reabilitarea colegiului tehnic Dimitrie Ghika” cu suma de 1.624.000 lei adica peste 16 miliarde de lei vechi sau peste 396 de mii de euro dar? oare acesta nu a fost reabilitat si nu o data ci de doua ori in 2008. La pozitia 29 figureaza „Modernizarea si reabilitarea centralei termice a orasului si a sistemului de termoficare a orasului” cu suma de 12.970.800 lei adica peste 129 de miliarde de lei vechi sau peste 3 milioane de euro in conditiile cand termocentrala nu mai furnizeaza agent termic orasului din 2005, peste 1200 de apartamente din 4300 sunt nelocuite iar termoncentrala este in faliment. Deci oare astea nu sunt afaceri? si cu ce scop se fac las comanesteanul sa judece. Bine macar ca primarul economist sau economistul primar a scapat de catelul lui sef, de generalisimul de politie comunitara fost ofiter de militie IZVORANU MIHAI, sau poate a fost o strategie sa fie dat la fund dar sa lucreze sub acoperire, aceasta fiindui specialitatea lui IZVORANU pe timpul lui ceausescu.
rusine
Ba Cojo nu-l mai lauda atata pe primar , se vede de la o posta ca esti un lingau. Ti-e frica sa nu iti pierzi postul la primarie ? Iar primarul asta a facut un rahat : a plantat boscheti in morcila aia din zavoi; mult bine le-a mai facut oamenilor aia……chiar aveau nevoie. Orasul e plin de caini si nu ii strange nimeni……oops am uitat ca dna Miron castiga bani din asta… my bad.. Iar cocioaba aia numiti voi pensiune de 200.000 de mii de euro????, care e facuta toata din placaje pe scheletul la o ruina care era inainte acolo???? In timp ce se construia „pensiunea” renumita pe terenul din spate au rasarit 2 vile…..trageti voi concluzia….auzi la el „Recunosc, am profitat” mai si recunoaste.
Iar acest primar ar trebiu sa nu se mai semneze ”Ec” ( toti fraierii care fac facultatea la ff se dau economisti ) ci „Spagarul” ca i se potriveste mai bine.
eu am auzit ca Miron a primit un BMW de la Merlusca !
d.le poker….imi pare rau ca trebuie sa va remintesc ca nu e civic cum va-ti exprimat referitor la cei ce au facut o facultate de economist sunt fraieri jigniti pe toti ( in aceias oala spune un proverb) poate uni au facut o facultate pe cinstite si mult mai inainte chirar inainte de 1989 daca stiti ca s-a cumparat diploma de econamist inseamna ca ati facut la fel daca ai vreo facultate,referitor la cociaba pensiune va referiti la caini s-au faimoasa cladire din sipoteni (poate acea pensiune se va transforma in adapost pentru …………….? se lasa de inteles.
Vyky ai dreptate, m-am exprimat gresit si imi cer scuze daca am jignit; cunosc persoane care si-au finalizat studiile la ff si sunt mult mai pregatite si profesioniste decat altii cu master in domeniu. Imi cer scuze inca o data dar cred ca lumea va intelege ce am vrut sa spun…..
de acord d.le poker si cautatii sa fiti combativ si ferm pentru drptate in coruptia mafiota chiar si locala
vyky sunt sigura ca poker a comentat deoarece stie prea bine povestea cu diploma primarului, dupa ce a terminat liceul la seral, si-a comandat o diploma de economist (Romania „tara tuturor posibilitatilor” deci se pot cumpara si diplome) iar la al doilea mandat de primar se barfea ca domnul primar mai dorea o diploma…si am mai comandat una…care ar fi cu specilitatea Management sau Marketing nu stiu exact…oricum stiu ca uneori se mai glumeste ca dn primar e de 2 ori economist…
si app…da a facut frumos orasul plantand niste copacei de sute de mii de euro…dar putea fi mai frumos daca avea sosele…si nu gropi…sau poate primarul are contract cu cei de la service…primeste comision pt fiecare masina stricata…
Ptr. vyky „e grele gramatica”…ar trebui sa-ti revizuiesti cunostintele de ortografie, de exprimare si apoi sa-ti permiti sa emiti ineptii. Banuiesc ca si tu esti printre cei multi ….fara prea multa demnitate dar lingau de frunte. Esti jalnic/a…mi-ar fi rusine sa-mi exprim parerile, ar trebui sa stai in lumea ta plina de umilinta, de slugarnicie si de degradare morala. Pentru detalii … DEX online sau daca-ti permiti din salariul de milog iti poti cumpara unul.
bole…………….
boule……………
Te rog nu jigni animalele
Miron va pot spune si proba daca e cazul a primit spaga un apartament pentru a elibera autorizatie de constructie blocurilor turn de langa PENNY. Ca sa obtina autorizatia Adobritei i-a promis un apartament primarului.
Domnul primar nu a cumparat nici o diploma. I se spune economist pentru ca facea economie la gaz cand umplea brichete
Fratilor dar ce-aveti cu economistu? Asta fura de 6 ani si voi acum v-ati trezit? A inceput imediat dupa inundatiile din 2005. Atunci Comanestiul a fost asaltat de oameni de bine care au adus tiruri de alimente, imbracaminte si materiale de constructii.Mai mult de jumatate au fost luate de primar si apropiatii lui. A urmat afacerea Incalzirea in Zavoi. Aici cu deputatul PNL Silviu Lefter au ingropat optzeci miliarde. Mai tarziu in cardasie cu Lili Stoica a cumparat fostul CEC la un pret de mizerie de la COMUNAL SEVICE. Acum o plesneste cu bucsusul. Ca Primaria sa rascumpere clubul din Zavoi a cerut spaga 500000 euro.Si inca n-a terminat dar pana in 2023 mai are timp
Sant un cetatean simplu al acestui oras. Pana acum aveam o parere buna de domnul primar.Il credeam un om cinstit si onest. Auzisem de la seful meu ca pentru autorizatia de constructie a celor doua blocuri de langa gara primarul ar fi cerut un apartament spaga. Pe moment nu l-am crezut dar acum citind comentariile si articolul din ziar i-mi dau seama ce primar avem.RUSINE DOMNULE PRIMAR RUSINE RUSINE
Solomoane nu stii ce vorbesti
Se spune pe la colturi…..Primarul a inceput sa lucreze cu oameni de afaceri din Moinesti ! Are incredere mai multa in ei . Andrei ala cu pensiunea Mario, Georgescu Sebi, etc.
pentru simona se vede ca esti la curent cu gramatica si faci parte din vrun partid, eu nu fac parte din niciun partid nu san angajatul primariei nici ruda cuprimaarul asa cum am mai aratat mai sus miloaga esti dac nu sti sa te gospodarest chiar si din veniturile scazute nu am cersit de la nimeni si nici nu voi cers s-au milog la cineva ,am muncit cinstit si am o pensie modesta voi dramui bani cum cred din pensia pe care o am nu am jignit pe nimeni doar am atras atenti? daca as face parte dintrun partid si vasi cunoaste- vasi- propune la functia suprema opoate veti face ceva mai bine pentru noi ,umilinta este pentru tine daca esti angajata noi am fost umiliti destul vine si randul dumneavoastra poate reusim sa vedem daca veti face ceva pentru un viitor mai bun
Bun, am citit si recitit. O intrebare ma mistuie: De ce l-ati mai votat odata daca tot fura din 2005, asa cum sustin unii dintre dumneavoastra?
Nu zic ca o fi cel mai bun primar, dar nu cred ca e cel mai rau. Are aceiasi masina, sta in acelasi apartament, hmmm daca ar avea bani din spagi asa cum se sustine pe aici atunci de ce nu-si face vila in mijlocul Bucurestiului, sau de ce nu are cite o masina pt fiecare zi din calendar?
Sincer, a facut multe in comparatie cu cei dinaintea sa, asa ca eu zic… hai sa nu mai aruncam cu pietre.
Daca coloana vertebrala este asa cum trebuie mergeti la primarie si cereti lamuriri, cetateanul are dreptul sa stie ce se face cu banul sau, spuneti-va numele si faceti o petitie. Nu mai scrieti pe forumuri sub anonimat, mergeti la primar si spuneti-i in fata ce va macina, nu acoperiti sub un nume fals. De ce nu va duceti in audienta si aruncati acolo cu pietre? Sau curajul e doar pe site? Iar in fata spuneti „Sa traiti dom’ Primar”?
E rau primarul? Veniti cu dovezi!
E bun primarul? E usor de vazut ce face in oras…
Apropos, coloana mea vertebrala e asa cum trebuie, dreapta si neviciata, a celor care spun mizerii cum e?
acum patru ani viorel miron l-a invatat pe calu sa-l reclame pe dorinel miron, asa ca , astazi s-a intors roata. nici nu mai conteaza cat de mult a furat viorel sau dorinel, cel mai important este ca actualul primar culege ce a semanat…..
apropo stiti ca toate dejectiile din zavoi se varsa direct in urmenis, asta dupa patru ani in care viorel a avut ministrii liberali la putere?
Ionelo eu nu am spus ca e prost primarul. E destul de inteligent pt a-si tine banii la saltea. N-o fi fraier sa se afiseze ca doar vrea sa mai candideze si in 2012.
Si inca ceva in 2008 pe cine sa alegi ca toti candidatii au fost varza
Lucrarea de balastare a targului a facuto cu Chirilus si a costat 5 miliarde.Nu a pus mai mult de 5 masini de balast deci un miliard masina. Sa tot faci afaceri cu primaria Comanesti
Ba poker….in primul rand nu lucrez la primarie si nu sunt nici pe departe neam cu domnul primar….deci nu am de-a face cu primarul,deci nu sunt un lingau!Ca imi expun parerea nu demonstreaza ceea ce ai spus tu!
Si pt tapoi….eu sunt la a doua facultatea: prima a fost la geografie si acum sunt student in anul 2 la teatru!Nu cred ca domnul calu are mai multa scoala ca mine!Si cred ca am peste 5 biblioteci peste tine!Si mai multa grija la exprimare…s-ar purtea sa ne suparam!
Si culmea….spuneti ca domnul „Nihaha”(calu pt cei care nu se prind) a candidat la primarie….a dracu daca am auzit de el bai tapoi!….iar pentru muritorii de foame…puneti mana si munciti…lasa-ti comentariile aiurea…..a furat, nu a furat, nu va schimba pe voi cu nimic….nu fura el….fura altul….dar chiar daca a furat…a si facut cate ceva in Comanestiul ala ….
aaaa ….si sa va lamuresc cu zavoiul….a avut un proiect de asfaltare acolo…dar nu l-a primit din motiv ca era destul de bun astfaltul in acea zona….desi era peticit dinaintea candidaturii lui viorel miron cei de la bucuresti au zis ca astfaltul este inca in stare buna si se poate circula….acum daca domnul primar astfalta zavoiul cand veneau cei de la bucuresti pt asfaltare totala iar se gasea acelasi motiv…asa ca…a ramas cu gropi….urmeaza sa vina cei de la bucuresti sa vada acum cartierul zavoi si sa ia masuri!Eu sunt din zavoi si de aia stiu asa multe….asta ca sa nu va aud ca iar ma inruditi cu primarul….inteligentilor!
nu il mai pupati in cur si ii luati aparare Dnului Economist cel mai iubit fiu al poporului, toti care au avut de a face cu el, se stie spaga e 20 % din afacere plus actiuni cat se poate cum se spune. COMANESTI=Gropi, chilohanuri si spagi. Saracu e nevinovat. Are impresia k orasu e tarlaua lu masa… i se mai infunda si lui… pe toti cei din primarie ii ameninta k ii da afara dak nu executa cum trebuie, is speriati de bombe. Vb de cazuri concrete vazute…. dak au ajuns oameni capabile cu 2 3 facultati sa se lasa jigniti de un cioban care nu a luat nici macar BACu, dar acum e Dl Ec. …e de rasul curcilor. O impresie pe care va rog sa nu o credeti deloc pana nu o verificati, sau pana nu o sa aveti de a face cu el… si apoi mai vb..
e tare greu! e prima data cand postez si eu un comentariu dar sincer il scriu ca mi-e scarba de ceea ce citesc. inainte de a vorbi de primar, de cei 6 ani pe care ii are ca edil, tin sa va zic ce am auzit eu.
1. pandelas a pus doar una din semnaturi care nu prea conta la vanzarea clubului. aia care au condus CPL=ul au zis ca nu mai e profitabil si uite asa s-a vandut. vinovatii pentru ca nu avem clubul 1 mai, sunt cei care si astazi mai traiesc mai lucreaza mai fura, cei de la consiliul de administratie de atunci. o fi avut si pandelas o parte din vina dar nu-i corect sa ne luam numai de el.
2. ati uitat se pare cum arata orasul inaite de a veni miron la primarie. gropi peste tot, spatiu verde inexistent, flori nici nu mai zic (doar de vanzare la chioscuri), prin cartiele lipsea canalizarea si apa curenta, mergea noaptea cu frica prin oras ca nu aveam nici paza nici iluminat public, mizerie cat cuprinde si prin oras si la containere. Acum ce avem: colectare selectiva cu masini faine, noi, si spatii amenajate curate, flori prin tot orasul , spatii verzi cat cuprinde ca sa mai respiram si noi aer curat si sa fie placut vazului, paza prin comunitari(bun si ei asa cum sunt), s-au tras si apa si canale prin cateva cartiere. fratilor s-a facut ceva ce se VEDE ce vreti mai mult? ati vazut voi un oras perfect, un oras bogat 100%, un oras cu oameni fericiti? Deschideti ochii si nu mai comentati, decat daca sunteti orbi si nu ati merg prin oras, nu ati vorbit cu oamenii. Eu sunt din comanesti dar nu mai locuiesc de mult timp, insa cand ajung aici sunt alt fel de om, parca mai curat cand vad curatenia, mai sigur pe mine cand vad politia, mai putin intoxicat cand simt aerul curat din oras de la flori
3. faza cu diploma: nu numai eu si altii, poate si unii care ati scris ati luat diploma nu tocmai invatand cu burta pe carte zi de zi. nu o diploma te face economist, jurist sau ce mai vrei tu, ci experienta de viata. primaru asta o inceput cu copieri de chei, reparatii de frigidere si alte prostii care se stricau pe timpu lu ceasca. si azi e primar, vorba cuiva are aceeasi masina, acelasi apartament plin cu flori, acelasi salariu de primar -25%. bine ca are o diploma pe care si-o merita pe deplin. eu stiu ca a facut economii la buget o gramada in primii ani ca sa ii acopere gaura lu bou ala de dorinel care si azi plateste avocati si judecatori sa iasa basma curata din procesele care au dus orasul de rapa.
4. poate oi fi eu mai idealist, dar orasu asta o sa ajunga departe. problema e ca si PNL=istii si PSD=istii si PDL=istii parlamentari nu au facut mari lucruri pentru orasu asta, ca nu ne-am votat nici un comanestean. de aia nu avem investitori si sprijin de sus. dar am auzit totuti ca prin eforuri primaru viorel a obtinut totusi de la tariceanu ceva bani si a mai facut cate ceva. nu mai zic de drumu asta care e de la adjud la comanesti daca nu era primaru nu stiu daca se apucau astia de treaba. apoi ca au facut blocuri, ca au deschis un penny si ca o sa mai deschida un kaufland, fratilor sunt locuri de munca, putine cum sunt dar is bune. am in curte gard viu si stiu ca e o planta care tine o vesnicie si a fost si ieftina cand am cumparat-o. faptul ca sau pus in oras e un lucru foarte bun ca, e ieftin buxusu asta si o secat sigur bigetu orasului. daca bani pentru investitii mari nu sunt macar sa se simta bine comanestenii in verdeata.
5. am vazut ca se poarta cam peste tot ca secretarii de oras, comune (juristi fiind) sa fie invinuiti ca se ocupa de acoperirea afacerilor primarilor. am vazut ca tot voi, ziarul asta de doi bani, stai am uitat, de un leu, care se vinde bine numai la cei care cauta scandal si citesc in acelasi timp si can can si alte reviste din astea de scandal, ati mai zis ca e si nebun izvoranu. cine stie ce o sa mai scrieti si de cei din primarie. e jale fratilor. ne lasam purtati de val de niste „jurnalisti” de ocazie platiti de politicieni, incearca sa mai fure din imaginea buna a unuia sau a altuia.
6. nu stiu ce sa zic de faza cu casa georgia. stiu doar ca georgel merlusca e PDL-ist si primarul e PNL=ist. de aici trag concluzia ca nu cred ca primarul l-ar fi ajutat pe georgel sa castige ceva, dar cred ca merlusca a profitat de ceea ce exista la acea data in actele de la primarie, ca acea locatie era rurala. aici doar documentele dovada sunt cele reale. nu ar trebui sa ne bagam daca nu cunoastem. am auzit ca merlusca a facut chiar o pensiune faina si e bine, mai atragem ceva turisti sa vada si orasul asta frumos.
7. cu cartierul zavoi stiu ceva. parintii mei sunt de acolo. banii investiti acolo au fost pe un proiect cu finantare, adik gratis si cu destinatie specifica. poate candva o sa vina si timpu ca cetatenii sa se branseze acolo. parintii mei au zis ca numai daca se aduna mai multi o sa porneasca centrala ca sa renteze la buzunar.
si ca o concluzie am vazut la televizor ca primarul a zis ca o sa vina niste bani, daca vor astia de la UE sa astfalteze orasul, ceva cu 30 de km de drum urban. pai daca vin banii astia, chiar vreau sa vad daca mai aveti comentarii. nu vedeti ca se incearca numai cu bani europeni sa se construiasca ceva in tara asta?
omu asta cu offu lui cam are dreptate. sa mergi prin oras, cel putin duminica la plimbare sa vezi ce frumos e.
faza cu replica primarului mi s-ar parea normala, problema e alta. ce ziar ar scrie ceea ce zice el? observatorul asta sigur i-ar rastalmaci cuvintele si ar modifica chiar ei eventualele copii la acte, ca doar na…sunt ziaristi luaiar n….
Ptr. vyky : Va aflati intr-o grava eroare, nu fac parte din niciun partid si ca sa dormiti linistit nici macar nu stau in oras. Sunt plecata de mult timp, dar oameni dragi mie, sunt inca acolo. Atunci cand revin mi se rupe inima de starea de degradare in care se afla orasul : gropi, caini…saracie (cata industrie mai aveti in minunatul oras, condus cu atata dibacie de edilul pe care-l prea slaviti?). Am uitat, aveti verdeata…o puteti utiliza cu incredere …dupa ce veti obosi sa dramuiti putina pensie pe care spuneti ca o aveti. Poate standardul d-voastra de viata e modest …al meu nu, m-am pregatit, am invatat, am muncit sa ajung unde am ajuns, asa ca multa bafta in gospodarirea umilei dumneavostre pensii…vieti
aveti ocazia sa va aratati nemultumirile la alegerile viitoare ! mult succes !
Daca nu stiai orasul nu se intinde de la primarie pana la giratoriu. Tot orasul nostru e si in Zavoi si sa vezi ce frumos e
simona ? nustiu de ce dai replici daca spui ca nu locuiesti in comanesti ,de ce ai plecat ?injosesti pe uni ca sunt lingai si milogi nu cumva ai plecat sa te milogest tu pe la altii s-au sa lingusesti pe alti(milogeala inseamna ca sati pe la poarta unor bisericil or poate de ai ai plecat tu de aici ) ar fi bine daca ai curajul sa te duci tu la acest primar si sa le spui in fata, s-au te dai mare numai pri untermediul scrieri prin iternet si sa nu mai jignest oamenii poate ai sa ajungi si tu la varsta lor poate uni sunt mult mai culti ca tine si tin la orasul lor in diferent de stare care se afla.
ma bucur ca comentati pe ceea ce se vede….un infractor lucreaza pe nv. Ideea pe care am mers mere este simpla…poate sa fure, atata timp cat si face pt oras. Eu, simplu cetatean, l-am sunat pe domnu primar si am cerut sa vorbesc cu el. Dupa program m-a inviata la sediul PNL unde am discutat. Mi-a raspuns la toate intrebarile. Incercati, ca nu musca! cat despre caini, cam toti au „cercei” ceea ce spune multe. restul proiectelor vor veni usor dar sigur. si vorba lui „pentru nou si eu” comanestiul nu se intainde de la primarie la giratoriu. In laloaia nu mai se arunca gunoiul in sant pt ca vien masina de gunoi si ia de la poarta tot gunoiul. dar na, cine nu traieste in oras ar fi bine sa se abtina, de „m-am ajuns” suntem cam satui.
Oricum, sunt sanse mari sa nu finalizeze aceasta ancheta! Doar se stie ca afacerile familiei Merlusca sunt protejate de Sulfina Barbu (colega de facultate cu Georgel Merlusca), dar si de Gabriel Vlase (apropiat de oamenii de afaceri din zona)! deci, totul transcede politicului, asa ca… pana la urma, ramanem cu o pensiune frumoasa in zona!
Unde gasim paine in oras? La chiosc la piata?
Pe cine mai intreb eu acuma: „Saru’mana,…aveti paine?”
Paine gasesti la prompt service si credema nu te duc cu presu
Auzi frate daca tot ti-a raspuns la intrebari nu ti-a zis cat a dat pe diploma de ec. Am si eu o dilema .Unii spun ca a dat branza ;altii vorbesc de verzisori. Lamurestema si pe mine te rog.
Unu spune ca a fost invitat dupa program la sediu PNL. Unule tu sigur esti una si pun pariu ca ai pe la 25 de ani. Si-auzi tu nebunateco ti-a spus la URECHE cum rezolva el toate problemele orasului
ptr. Iulian: E jenant, la varsta ta sa nu stii sa scrii dupa dictare. Te incurci in idei, despre principii nici nu are rost sa mai amintim si logica probabil nu a facut parte niciodata din viata ta. Sau poate ca-ti place mai mult cum suna Iulian dacat vyky, dupa gramatica pe care o stapaniti amandoi si cat de drepti aparatori ai edilului sunteti ma face sa am o vaga banuiala… Sa ma duc sa spun ce si cui? Pentru ce ? ca sa sufere cei care raman aici. Daca aveai putina logica nu te contraziceai singur. Cand am sa vin prin Comanesti am sa-ti las un manual de gramatica la cei nevoiasi de la poarta bisericii. Si daca esti un elev consecvent la urmatoarea vizita iti aduc un DEX… In locul tau m-as abtine de la comentarii…sau as fi mai atent la ce vreau sa spun.
huoooo….comentatorilor….aici nu sunteti pe stadion la fotbal sa va dati cu parerea ! la munca…..ce vreti sa va dea primarul serviciu? comentati aiurea despre om….rugati-va sa nu va aflam noi alegatorii, cei 75% care-l respectam in continuare !
De 6 ani tot incercam sa ii bagam bete in roate acestui primar care nu vrea decat binele orasului si a cetatenilor de cand a venit el la primarie toate merg ca dracu noi(pesedisti) nu mai furam nimic omeni si-au luat propritatile inapoi si tot asa multi din membri psd si-au dat demisia si nu vor sa mai auda de cei care de altfel au facut si acest articol capul este m—lu care nu mai poaete fura de parca nu ar ajunge un deal intreg ,saraci oameni cati au muncit pentru acele paduri multi se invart in mormant
Poate va baga DNA-ul idolul la puscarie si va lasa fara obiectul muncii!
cred ca problema noasra dintotdeauna este ca aplecam uechea la toti cei cae ne infecteaza cu tot felul de texte care nu au nici o relevana si nici o baza.Nu ar fi oare mai bine sa fim OBIECTIvI?! Haidei sa incercam sa facem comparatie inre anii in care au fost la putere cei care au comandat acest articol si felul in care stau lucurile in oras acum.tot ce s-a facu se vede clar iar dosaele lor nu se mai termina de vreo 6 ani.”Baietii buni” tot incearca sa inventeze tot felul de nereguli ale Domnului primar Viorel Miron nemaiavand ocupaii „bizare”.Ca un simplu ceatean al orasului va pot spune ca se vede clar ca „baietii” buni pregatesc terenul pentru urmatoarele alegeri….nah tre sa scoata banii din ulimele 3 campanii,
Sunt membri din psd si alte partide care recunosc ca pe plan local voteaza cu Viorel Miron.Eu zic ca asta spune tot despre primarul Comanestiului.
sunt din moinesti dar am prieteni in Comanesti. Acest primar care ia spaga si elibereaza nu siu ce adeverinte care oricum nu a afectat nici un cetatean al romaniei ba din contra creeaza locuri de munca si ridica presigiul oraslui oare de ce este toaa ziua pe teren si supravegheaza lucrarile..? oare de ce la 3 dimineaa verifica pompierii daca uda florile in oras..? oare de ce sra in noroi pana la genunchi pentru a discuta cu toti locuitorii orasului,,? caracterizeaza toate acestea un om imoral si lipsit de verticalitate? raspuns: NU!
comanestiul e cunoscut peste tot ca fiind unul din cele mai frumoase si curate orase ale tarii….nu cunosc detalii despre ce se intampla dar nici nu m-ar incalzi cu nimic. e clar ce e curat si se vede ca se dezvolta de la an la an.
Florine asta se intampla pana in 2008-2009. De atunci partidele importante s-au reorganizat.PDL-ul a fost preluat de fratii Merlusca, prosperi oameni de afaceri care au adus un suflu nou partidului.Si la PSD am inteles ca este un nou lider , un baiat tanar pe care nu-l cunosc personal dar am inteles ca e un tip ok. Pana in 2008 Miron se batea cu alde Dulcescu si Serbanica , doua verze murate. Deacum sa-l vedem pe Miron, de fapt unii l-au vazut turbat dupa ce i-au traso pesedei la prezidentiale.
tot ce sa scris aici sunt timpenii ca sa va dovedesc va spun ca balastarea tirgului din comanesti nu sa platit inca si costa de 20 ori mai putin decit suma spusa de cel care stie, absolut tot ce spuneti este nefondat si de o rautate greu de imaginat.Documentativa si vorbiti doar in cunostinta de cauza,nu improscati cu venin de dragul de a denigra un om.RUSINE!
Tot spuneti (unii din mariile voastre) ca s-au cumparat plante ornamentale la preturi de plante exotice, pai de ce nu mergeti la Primarie sa cereti socoteala.
Am o nedumerire: daca tot se dau nu stiu cite miliarde pe balastare, tot atatea pe flori … de unde dracu are primaria asta atatia bani? Stiti voi ceva ce eu nu stiu? Daca tot arunca primarul cu miliarde de unde ii scoate oameni buni? Ca bugetul e cum stie toata lumea ca e…. Ceva e necurat in spusele voastre nu credeti? De unde tot scoateti atatea miliarde fratilorrrrr? Hai mai ca deja se abereaza mult prea mult. Nu mai bine rauvoitorii si-ar canaliza atentia pe lucruri pozitive….
de cand traiesc in comanesti asa primar nu a fost eu locuiesc foarte mult si in iasi cei care traiesc in comanesti nu vad decat strada ca nu e facuta dar nu vad ca acest primar a luat un oras care era zona defavorizata cu datorii de pe vremea psd-uli de 60 miliarde a achitat datoriile si a facut atatea in oras nu mai punem ca a trecut si prin doi ani de cumpana cand au fost inundatii ,si acuma nici dorilen(fostu primar ) nare nici o vina el saracu nare decet o casa si retu procese si anchete singura lui vina ca a pus butu la hotii care inca se mai bat in amintirea vremurilor bune (unl are firma tre taxiuri,altu fabrica de paine etc.) oricum e aberant Miron, primarul Comanestiului, (PNL) este reclamat la DNA, Politie, Prefectura, Presedentia Romaniei, Comisa Europeana a Drepturilor Omului de la Bruxelles si la Ministerul Justitiei chiar toate de o data daca era asa era sigur inchis
nu cumva esti d-na directoare????? cum ai ajuns tu pe acest post????? hi
Nu curios mic, nu sunt, dar de ce trebuie sa fii director ca sa vezi realitatea? Hmmm….
Ba ea este, ionela orhaianu, directoare la scoala asau si membru pdl. Ciuguleste si ea din firimiturile sefilor.
Haideti mai nu m-ai dati cu banu’ si cu presupusu’ degeaba.
Nu mi-ar displace sa fiu director, de scoala sau de primarie sau de ce vreti voi, dar alta este profesia mea. Oricum nu va mai bateti degeaba capetele luminate, pt ca nu eu sunt subiectul acestei discutii ample.
Apropo membru PD-L spui domnule Ironik? Dar primarul nostru este la PNL? Hmmm oare a inceput opozitia sa vada realitatea?
neoficial d-nul primar e la PDL…..ha ha ha. Na, ca mai stim si noi cate ceva
Fraierii se cearta iar primarul fura.Cand o sa va dati seama o sa fie prea tarziu
Primarul ne scoate ochii cu curatenia de pe centu iar pe la spate fura.Nu mai departe a se vedea cum a furat fosta cladire a CEC-ului. Doamna Stoica stie mai bine. Fratilor abia este inceputul in scurt timp multe vor iesi la iveala. Rabdare si tutun.
Problemele lui Miron sunt foarte grave , dar mafia generalizata din acest judet blestemat este inca o data reflectata cat se poate de clar. Asa ca dragi bacauani, situatia este critica si toti hotii din judet sunt mana in mana, indiferent de apartenenta politica. Abuzurile sunt la ordinea zilei in toate institutiile din judet. Vina este a tuturor.
Cojo poti sa mai faci inca 10 facultati ca tot ingust la minte ai sa ramai; nu vezi ca tii partea unui infractor!!?? ce dracu aveai in bibliotecile alea pe care zici ca le-ai citi??………. carti de bucate??? …s-ar putea sa-ti prinda bine poate te apuci de gastronomie dupa ce termini cu actoria. Mult succes !!!!
Spunea cineva de o lista de 5000 semnaturi pentru debarcarea acestui autoproclamat zeu.Unde putem semna?multa lume vrea sa semneze in aceasta lista, cred ca va depasi 5000.Sa vedem cind va deveni muritor de rind si nu va mai avea politia personala pardon comunitara sa-l apere daca va mai fi tare ca fularul?Multe polite va avea de platit,dar probabil se va muta la bucuresti unde apropo are citeva apartamente.Dar cei care-l slujesc cu foarte mult exces de zel unde se vor muta?
si eu vreau sa semnez,unde gasesc lista?
Listele pentru semnaturi le gasiti la Dorinel Miron, str. Unirii, Cartierul Zavoi.
In timp ce semnati poate spargeti si niste lemne de foc pentru Dorinel.
Aveti grija sa nu va muste vreun caine, pentru ca nu are gard la vila, nu a apucat sa-si mai faca, i s-a terminat prea repede mandatul de primar.
Am semnat si eu pe aceste liste, se gasesc la Dorinel Miron pe strada Unirii, dar atentie a trebuit sa dau spaga sa-mi de-a voie sa semnez. Cand am semnat mi-am dat seamna ca sunt primul pe lista asa ca pana la 5000 de semnaturi va trebui sa asteptam vreo 5000 de ani
In Comanesti s-a instaurat DICTATURA .Primarul taie si spanzura dupa bunul plac.tuturor le e frica de el ca si cum el ar fi patronul orasului si nu PRIMARUL ALES al acestui oras.mie mi-a anulat autorizatia taxi doar pentru faptul ca a auzit el ca simpatizez cu alt partid decat PNL-UL ………Si cred ca nu e singura lui isprava.Sper ca la viitoarele alegeri comanestenii se vor gandi mai bine pe cine aleg.
A-ti observat foarte bine ca orasul Comanesti are PRIMAR. Faptul ca nu va mai lasa sa lucrati fara acte legale pentru d-voastra acest lucru inseamna dictatura, dar nu va faceti probleme asa cum a-ti spus aveti ocazia la alegerile viitoare sa va puneti omul care va face numai ceea ce va doriti voi. Dar ce alegeri ca uite acus sunt gata 5000 de semnaturi si nu mai e nevoie sa asteptati pina in 2023!
DRAGI COMANESTENI NU MAI FITI RAUTACIOSI AM REVAZUT COMANESTIUL DUPA 8 ANI NU IMI VENEA SA CRED CE FRUMOS ARATA .NU CRED CA VIOREL ESTE ASA CUM IL CRED UNII,DIN CITE STIU EU ARE FRICA DE DUMNEZEU.TRAITI IN DRAGOSTE SI UNITATE CA NUMAI ASA O SA VA OCOLEASCA CRIZA
avem un primar de nota 10 este un om foarte bun
daca stii ca e asa bun sa il iei acasa la tine..si o sa vezi tu cit este de nebun
merlusca esti un hot si un nenorocit.Pacat ca domnul primar a cazut in plasa ta. Pana nu te vad la puscarie nu ma las. O sa vezi u in 2-3 ani o mare surpriza pentru tine.