Transferul managementului spitalelor se va realiza catre autoritaţile administraţiei publice locale care deţin proprietatea imobilului, astfel ca 39 de consilii judeţene vor prelua spitale in urmatoarele saptamani. „Este nevoie de o reforma reala in sistemul sanitar romanesc, iar descentralizarea spitalelor face parte din aceasta reforma”, a declarat ministrul Sanataţii, Cseke Attila, in cadrul unei intalniri cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din Romania (UNCJR). Cseke Attila a prezentat principalele elemente care duc la descentralizarea, pana la 1 iulie, a 373 de unitaţi cu paturi din cele 435 de spitale existente in reţeaua Ministerului. „Autoritaţile locale vor avea in administrare logistica, financiara şi umana unitaţile sanitare publice. Pentru ca aceasta descentralizare inseamna ca managerul din aceste unitaţi va incheia contractul de management cu conducerea administraţiei publice locale, şi nu cu ministrul Sanataţii cum se intampla in prezent. Dupa descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de catre consiliile de administraţie in care autoritaţile locale vor avea majoritate, avand trei reprezentanţi dintre cei cinci”, a spus ministrul Sanataţii.
In cadrul intalnirii, ministrul Cseke Attila a atras atenţia autoritaţilor locale şi judeţene asupra necesitaţii dezvoltarii coordonate a serviciilor sanitare, in conformitate cu nevoile populaţiei. In reţeaua Ministerului Sanataţii vor ramane 62 de unitaţi sanitare de interes naţional, respectiv institute publice, spitale clinice judeţene de urgenţa din centrele universitare importante, spitalele cu profil de psihiatrie şi cele de monospecialitate.