În ziua de 25 iunie, în intervalul orar 16 – 21, la nivelul judeţului Bacău, s-a desfăşurat o acţiune cu efective mărite la care au participat poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia Rutieră, IPJ Bacău, Vaslui, Covasna, Neamţ şi Vrancea, jandarmi, lucrători ORI şi reprezentanţi ai R.A.R., A.R.R, S.D.N., ai Gărzii Financiare şi ITRSV – ISV Bacău, intitulată “BACĂU ÎN SIGURANŢĂ”.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme şi substanţe periculoase, s-a urmărit prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost constatate 13 infracţiuni, au fost depistate 19 persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni iar 5 dintre acestea au fost reţinute pe bază de ordonanţă. Au fost aplicate 507 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 114.006 lei, fiind reţinute în vederea suspendării un număr de 17 permise de conducere şi un număr de 23 certificate de înmatriculare. A fost depistat și reținut Gheorghe C., de 60 de ani, din municipiul Bacău, care era căutat pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol comisă în data de 18.06.2010 asupra lui B. L., de 17 ani.
În urma cercetărilor efectuate Gheorhge C.a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. La controlul corporal efectuat asupra sa a fost gasit un cuțit și un spray lacrimogen fapt pentru care s-a întocmit dosar penal conform L.61/1991 republicată.A fost identificat şi încarcerat în arestul I.P.J.Bacău urmăritul internaţional Marius C., de 26 ani, din municipiul Bacău, pe numele căruia Curtea de Apel Bacău a emis mandatul de arestare preventivă întrucât acesta poseda mandat european de arestare emis de autoritățile italiene pentru înșelăciune. A fost identificat şi încarcerat în arestul I.P.J.Bacău urmăritul naţional Dumitru A., de 42 ani, din municipiul Bacău, pe numele căruia Judecătoria Bacău a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru tentativă de omor.A fost depistat în trafic Gheorghe B., de 68 ani din comuna Secuieni, judeţul Bacau, care a condus un tractor având o alcoolemie de 0,64 mg./l alcool pur in aerul expirat. A fost condus la Spitalul Judetean Bacau unde i s-au recoltat probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei si i s-a intocmit dosar penal. A fost depistat Bogdan M., de 23 ani, din comuna Barzava, judeţul Arad, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 E85, in localitatea Filipesti, judeţul Bacau, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. I s-a intocmit dosar penal.A fost depistat Constantin C., de 69 ani din municipiul Bacău, conducând autoturismul pe DN 2 – E 85, in localitatea Filipesti, având o alcoolemie de 0,48 mg./l alcool pur in aerul expirat. A fost condus la Spitalul Judetean Bacau unde i s-au recoltat probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei si i s-a intocmit dosar penal .A fost depistat Ion I., de 37 ani din Piatra Neamt, conducând autoturismul pe DN 15 in Buhusi, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.I s-a intocmit dosar penal. A fost depistat Costel S., de 43 ani, din municipiul Oneşti, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 119 Sascut, având îmbibaţie alcoolică de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost sancţionat cu amendă în valoare de 540 lei si i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării. A fost depistat Iordache D., de 34 ani, din comuna Gioseni, în timp ce conducea autoturismul pe DJ. 252 B Gioseni, fără a poseda permis de conducere. I s-a întocmit dosar penal. Au fost depistați Sorin A., de 35 ani, din com.Oituz, care transporta cu autoutilitara cantitatea de 3 metri steri lemn foioase, și Georgel C., de 20 ani, din comuna Cașin, care transporta cu auto proprietate personală, cantitatea de 1,2 mc material lemnos esență fag, fără a poseda documente legale de proveniență. Ambii au fost sancționați cu amendă în valoare de câte 1000 lei și s-a confiscat cantitatea de material lemnos în valoare de 546 lei, care a fost predată la Ocolului Silvic Mănăstirea Cașin. A fost depistat Costică C., de 19 ani, din comuna Berzunți, posesor al mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Onești, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, fiind condamnat la o pedeapsă de un an închisoare. A fost transportat și introdus în arestul IPJ Bacău.A fost depistată în piața agroalimentară Onești, Liliana C., de 34 ani, din Onești, fără ocupație, care oferea spre vânzare sase pachete de țigări marca MORE, proveniență Ucraina, fără a poseda documente legale. A fost sancționată contravențional cu suma de 1000 lei, iar țigaretele, în valoare de 42 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. (D.M.)
Inseamna ca in celelalte judete talharii si soferii indisciplinati si-au facut de cap:)