Un ofiter de poliţie rutieră aflat în activitatea de control al traficului rutier în intersecţia străzilor Mioriţei cu Ştefan cel Mare, din Bacău, a efectuat semnal de oprire unui autoturismul, întrucât persoana care se afla la volanul acestuia dovedea o conduită agresivă în trafic. Conducătorul autoturismului a ignorat semnalul de oprire, fapt pentru care poliţistul a procedat la urmărirea autoturismului în vederea identificării conducătorului auto. Echipajele de poliţie au oprit autoturismul pe strada Viselor, şi au imobilizat conducătorul auto. Şoferul a fost identificat în persoana lui T. Gheorghe-Daniel, iar rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a fost 0.36 mg/l alcool pur în aerul expirat. T. Gheorghe-Daniel a fost sancţionat contravenţional pentru neoprirea la semnalul poliţistului şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, cu amendă în valoare de 780 lei.
S-a luat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe o perioadă de 90 zile.(D.M.)