În primul semestrul al anului 2010, poliţiştii specializaţi în combaterea traficului şi consumului de droguri au destructurat 44 de grupări infracţionale şi au confiscat aproximativ 260 de kilograme de droguri de risc şi mare risc (cocaină, heroină, amfetamină, cannabis, haşiş etc.) şi peste 30.000 de comprimate.
În activitatea de combatere a criminalităţii, Poliţia Română, prin structurile de combatere a criminalităţii organizate, a desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri. Astfel, urmare a activităţilor investigative şi de cercetare, poliţiştii antidrog au anihilat 44 de grupări infracţionale organizate, formate din 251 de persoane, dintre care 106 au fost reţinute/arestate. În primele şase luni ale acestui an, în baza probatoriului administrat în cauză, ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţiştii de combatere a traficului şi consumului de droguri sub supravegherea procurorilor, în dosarele penale aflate în lucru la nivelul D.I.I.C.O.T., au fost emise 168 de rechizitorii, prin care au fost trimişi în judecată 599 de învinuiţi/inculpaţi, pentru săvârşirea a 756 de infracţiuni. Au fost confiscate aproximativ 260 de kilograme de droguri de risc şi mare risc, dintre care 186,548 kilograme droguri de mare risc (cocaină, heroină, amfetamină), 72,949 kilograme droguri de risc (cannabis, haşiş) şi 30.649 comprimate. Valoarea totală a drogurilor, pe piaţă, este estimată la peste 6.000.000 de euro.
De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, sume importante de bani, astfel: 39.432.000 de lei, 48.477 de euro, 430 dolari, precum şi echivalentul a 1.000 de euro în alte valute. S-a instituit sechestrul asigurator şi pe două imobile, au fost confiscate 19 autoturisme, bunuri în valoare de 1.753.000 de lei, precum şi 39 de arme de foc şi 106 cartuşe.
Drogurile reprezintă o problemă complexă, un atac permanent asupra sănătăţii populaţiei care provoacă dezechilibre în funcţionarea normală a societăţii. Urmare a dispoziţiei conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române, structurile de poliţie au acţionat pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 6 din 10.02.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 43/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, imediat de la intrarea acesteia în vigoare. Au fost identificate magazinele care comercializau astfel de substanţe, iar marfa deţinută a fost ridicată în vederea distrugerii. De asemenea, poliţiştii au continuat activităţile pentru combaterea la nivel naţional a comercializării de produse „etnobotanice”. Astfel, au fost identificate alte opt noi astfel de substanţe, lista acestora fiind transmisă Ministerului Sănătăţii în vederea dispunerii măsurilor ce se impun pentru interzicerea lor. În cursul lunii iunie, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern prin care Listele conţinând plantele, substanţele şi preparatele stupefiante şi psihotrope aflate sub control în România au fost completate cu cele 8 noi substanţe cu efect psihoactiv identificate de către experţi.