Băut şi fără permis la volanul unui tractor neînmatriculat

Un bărbat de 71 de ani din  Răcătău, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice a condus un tractor, pe D.J.252 B, iar în apropierea unui imobil a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se într-o cultură de sfeclă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că Gheorghe D. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar tractorul implicat în accident nu este înmatriculat. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că Gheorghe D. avea o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier, bărbatul a suferit mai multe traumatisme şi contuzii şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale.Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe un drum public a unui autovehicul neînmatriculat, fără a poseda permis de conduce pentru nicio categorie de vehicule şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. (D.M.)

Adauga un comentariu

*