Drama unei campioane! «Dumnezeu a vrut așa, să pierd sarcina asta»

Însărcinată în cinci luni cu gemene, handbalista Adina Meiroşu a fost sfătuită de medici să facă avort

Un vis părea să prindă contur în urmă cu cinci luni, când Adina Fiera Meiroşu, jucătoarea de handbal care a uimit Europa cu echipa Oltchimului, afla că este însărcinată. Fericirea a fost cu atât mai mare când a aflat că va fi mamă de gemene. Totul s-a năruit însă când, la numai trei săptămâni distanţă, tânăra de 24 de ani a pierdut ambii bebeluşi.
„Gemenii vor fi cel mai frumos trofeu din viaţa mea”, spunea Adina în aprilie, a doua zi după calificarea miraculoasă a echipei sale în finala Ligii Campionilor.

Tristă, cu privirea pierdută, Adina a părăsit ieri Maternitatea Giuleşti din Capitală. A fost internată aici în urma unui avort spontan, acum două săptămâni. Doctorii sperau să poată salva măcar al doilea copil, după ce evoluţia uneia dintre gemene fusese oprită din cauza unei malformaţii grave.

Verdictul specialiştilor a venit însă necruţător. Visul frumos al tinerei de 24 de ani se năruia, fără ca ea, soţul ei sau medicii să mai poată face ceva.

Problemele interului stânga al echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea au apărut în momentul în care, în luna a patra, la un ecograf, Adina a aflat că unul dintre copii are o malformaţie extrem de rară, inima fiind dezvoltată în afara cutiei toracice.

Medicii au avertizat-o atunci că, în cazul în care copilul va trăi până la nouă luni, sunt şanse foarte mici să supravieţuiască după naştere.

În urmă cu trei săptămâni, handbalista şi soţul ei, Ovidiu, au decis să meargă în Belgia, unde Adina a fost supusă unui tratament. O injecţie a oprit atunci evoluţia fătului cu probleme. Handbalista se împăcase cu gândul că nu va avea decât o fetiţă.

Revenită în ţară, Adina a suferit un avort spontan şi a pierdut o cantitate mare din lichidul amniotic de la copilul sănătos.

Continuarea aici (CLICK.RO)

Adauga un comentariu

*