Sase judete din Romania nu au, teoretic, unde sa depuna gunoiul

Sase judete din Romania nu au, teoretic, unde sa depuna gunoiul, gropile folosite pana de curand fiind inchise ori functionand ilegal, in ciuda amenzilor periodice date de autoritatile de mediu, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Potrivit lui Borbely, sase din judetele tarii – Teleorman, Satu Mare, Timis, Vaslui, Bacau si Mures – nu au un sistem de gestionare a gunoiului colectat de la populatie.”In prezent, acestea fie depoziteaza in gropi care ar fi trebuit inchise si care functioneaza ilegal, fie aleg sa transporte gunoiul in gropile din alte judete”, a spus Borbely.El a criticat autoritatile locale pentru lipsa de viziune, spunand ca decidentii locali nu au avut un plan pentru momentul de dupa aderarea la Uniunea Europeana, cand statul roman trebuia sa se pregateasca pentru a rezolva la standarde europene problema deseurilor.”Am ajuns in aceasta situatie si acum trebuie sa gasim solutii”, a spus Borbely, precizand ca, in urma unei deplasari la New York, unde a vizitat un incinerator de deseuri menajere, a cerut o analiza a acestui sistem. Ministrul a precizat ca exista deja „cel putin doua judete” interesate de investitia in astfel de incineratoare care, pe langa rezolvarea problemei gunoiului, produc, in urma arderilor, energie electrica. Doua dintre judetele nominalizate in acest sens de ministru sunt Brasov si Maramures.”Din pacate, intre cele interesate de solutia aceasta nu se regaseste niciunul dintre judetele cu probleme mari in acest domeniu. Vom vedea ce vom face, dar este cert ca va trebui sa intre in legalitate”, a mai spus Borbely.Ministrul a precizat ca acolo unde autoritatile folosesc gropile de gunoi care ar fi trebuit inchise „se dau amenzi periodic”, insa nu a avansat un cuantum al acestor sanctiuni.El i-a incurajat pe reprezentantii autoritatilor locale din aceste judete sa faca proiecte si sa acceseze fonduri europene pentru a demara „cat mai rapid” investitiile necesare. Pana la finalizarea acestora, ministrul Mediului a recomandat solutia depozitelor temporare de gunoi, care „nu ar costa asa mult ca un depozit de gunoi la standarde europene”. (mediafax)

Adauga un comentariu

*