Comisioanele băncilor la returnarea sumelor pot fi consistente, şi de peste 25% din suma trimisă, dacă e mică.
În cele din urmă, a recuperat doar 146 de euro. Oficialii ING afirmă că în acest caz banca nu a reţinut niciun comision, deoarece clientul nu a solicitat efectuarea unei investigaţii.
„Eventualele sume reţinute puteau fi percepute doar de către banca beneficiarului sau a corespondentului bancar“, spun reprezentanţii ING, referindu-se exclusiv la acest caz.
Recuperarea banilor, incertă
Totodată, din neatenţie se poate ordona trimiterea unei sume într-un alt cont decât cel dorit. „În condiţiile în care contul beneficiarului indicat de plătitor este valid, banca (la care au fost trimişi banii -n.r.) va efectua transferul, neavând obligaţia verificării numelui titularului indicat de plătitor sau a valutei în care este deschis contul acestuia”, explică reprezentanţii Raiffeisen Bank.
Ei adaugă că în cazul în care banii au ajuns la banca la care au fost trimişi în urma unui transfer eronat, nu se poate garanta recuperarea sumei.
„După primirea fondurilor de către banca beneficiară, este decizia acesteia dacă procesează tranzacţia respectivă sau o returnează băncii ordonatorului“, precizează reprezentanţii băncii.
Clienţii care greşesc când ordonează un transfer au de suportat mai multe comisioane – de pildă, de investigaţii şi de returnare a banilor – când îşi recuperează suma respectivă. Ele variază în funcţie de băncile implicate. Comisioanele percepute de bănci pentru investigarea tranzacţiilor în euro ajung şi la 30-35 de euro, cum e cazul la Piraeus Bank, de pildă, sau BCR.
La sume primite în altă valută decât cea a contului, băncile aplică reguli diferite. Unele solicită clientului deschiderea unui cont în valuta respectivă, iar dacă noul cont nu este deschis, banii se întorc de unde au venit, cu comisioanele aferente.