Antrenorul Roni Levi va părăsi Unirea Urziceni după dubla manşă cu Hajduk Split, din play-off-ul Europa League. Israelianul spune că nu mai are rost să rămână la o echipă pe cale de dispariţie.
Frumoasa poveste a Unirii Urziceni se apropie de un sfârşit trist. Echipa care, sub conducerea tehnică a lui Dan Petrescu a câştigat titlul după numai trei ani în Liga I şi a reuşit cea mai mare performanţă a vreunei echipe româneşti în grupele Ligii Campionilor, acumulând 8 puncte într-o grupă extrem de grea, pe deasupra, este la un pas de desfiinţare, după cum a dezvăluit chiar actualul antrenor, israelianul Roni Levi.
După managerul general Mihai Stoica şi directorul sportiv Narcis Răducan, antrenorul Roni Levi a anunţat că demisionează şi el de la Unirea, dar a acceptat să rămână şi pentru dubla cu Hajduk Split, însă apoi îşi va vedea de drum. Motivul: nu doreşte să rămână la o echipă a cărei singură soartă pare în momentul de faţă desfiinţarea, ţinând cont de gravele probleme financiare cu care se confruntă.
„Sunt foarte trist, în această situaţie e greu să luptăm cu Hajduk, e greu să motivez jucătorii. Am vorbit cu domnul Bucşaru şi am decis să mai rămân la aceste două meciuri în Europa League. Am venit acum două sezoane optimist, această echipă are ceva special, dar este foarte supărătoare această situaţie. Am înţeles că vor pleca o mulţime de jucători, încercând să reziste până la final, după care să se desfiinţeze. În fotbal nu mi-e frică de nimic, am demonstrat asta cu Liverpool şi Zenit, dar în această situaţie mi-e puţin frică”, a spus Levi, potrivit Prosport.
Tehnicianul israelian a menţionat că în această vară a refuzat trei oferte care ar fi fost foarte avantajoase pentru el, dar a ales să rămână la Unirea. El nu exclude posibilitatea de a rămâne în campionatul românesc.
Trei jucători pleacă la Astra, Bilaşco spre CFR
Problemele financiare ale Unirii Urziceni sunt din ce în ce mai grave şi de calificarea în grupele Europa League ar putea depinde viitorul Unirii. O eventuală ratare a obiectivului ar duce la ruperea echipei. George Galamaz, Ricardo şi Laurenţiu Marinescu ar urma să plece la Astra Ploieşti, Bilaşco este aproape de CFR Cluj şi cu siguranţă vor urma şi alte transferuri, în condiţiile în care echipa are probleme financiare care i-ar putea afecta chiar şi participarea în Liga I.
Unirea, file de poveste
Gruparea ialomiţeană a promovat în Liga I în 2006, iar în acelaşi an a sosit la echipă antrenorul Dan Petrescu, care a format o echipă care s-a încăpăţânat să nu fie victimă sigură în primul eşalon şi care a încheiat campionatul pe un nesperat loc 10. La începutul sezonului următor, 2007/2008, a fost numit manager general Mihai Stoica, care a făcut parte din conducerea Stelei în anii în care „roş-albaştrii” au reuşit să devină din nou o echipă de temut în Europa. Noul proiect al grupării patronate de Dumitru Bucşaru prevedea ca echipa să joace într-o cupă europeană în cel mult trei ani. Obiectivul a fost îndeplinit după numai un an, la finalul sezonului Unirea reuşind să se califice în Cupa UEFA, după ce a terminat campionatul pe locul 5.
Stagiunea următoare, a treia pentru ialomiţeni pe prima scenă a fotbalului românesc, a adus şi minunea: Unirea a câştigat campionatul, cu o echipă fără individualităţi de marcă, dar cu un spirit de grup foarte bine cultivat de Dan Petrescu. Titlul a atras după sine calificarea directă în grupele Ligii Campionilor ediţia 2009/2010, Urziceniul fiind cel mai mic oraş pe harta competiţiei. Unirea nu numai că nu s-a făcut de râs, dar a obţinut 8 puncte într-o grupă cu FC Sevilla, pe care a şi învins-o la Bucureşti cu 1-0, Glasgow Rangers, pe care a zdrobit-o cu 4-1 chiar pe Ibrox Park, şi VfB Stuttgart. Ialomiţenii reuşeau mai mult decât reuşiseră vreodată Steaua şi CFR Cluj în participările anterioare în această fază a competiţiei. Unirea a terminat grupa pe locul trei şi a continuat în Europa League, într-un sezon în care nicio altă echipă românească nu a ajuns în primăvara europeană, însă drumul său a fost curmat de Liverpool.
În pauza de iarnă a sezonului 2009/2010, Dan Petrescu a ales să plece de la Unirea şi să accepte o nouă provocare în Rusia, la Kuban Krasnodar, din liga secundă, care i-a propus un proiect la fel de îndrăzneţ cum era la începuturi cel de la Urziceni. În locul său a venit Roni Levi, a cărui misiune nu se anunţa deloc una uşoră, mai ales că echipa nu a fost întărită deloc. Returul Ligii I a început absolut nefast pentru Unirea, dar uşor uşor echipa s-a redresat şi a reuşit să termine pe locul 2, obţinând din nou prezenţa în Liga Campionilor, de această dată în turul trei preliminar, unde a fost eliminată de Zenit Sankt Petersburg, urmând să evolueze în Europa League.