In ceasul al 12-lea: masuri de prevenire a incendiilor in scoli

Funeriu a cerut inspectoratelor şcolare un program pentru prevenirea incendiilor în şcoli
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a cerut inspectoratelor şcolare, miercuri, prin videoconferinţă, să prezinte un program pe termen lung de prevenire a incendiilor în şcoli.

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a avut, miercuri, o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali din ţară şi reprezentanţii Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pe tema prevenirii şi stingerii incendiilor, dar şi a altor situaţii de urgenţă, informează Munisterul Educaţiei, miercuri seară, într-un comunicat.

În acest sens, fiecare inspectorat şcolar judeţean va trebui să pună la dispoziţia MECTS, până la 1 octombrie, un program pe termen lung de prevenire a incendiilor în şcoli.

Astfel, programul trebuie să cuprindă pregătirea corespunzătoare a tuturor unităţilor şcolare din toate cele 42 de judeţe, până la 15 septembrie, în vederea prevenirii incendiilor şi efectuarea de controale, conform dispoziţiilor legale în vigoare, pentru depistarea unor posibile cauze de incendii.

De asemenea, programul presupune pregătirea unui plan de prevenţie, pe termen lung, în strânsă colaborare cu reprezentanţii inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, care să cuprindă exerciţii şi simulări ale unor situaţii de urgenţă în caz de incendiu.

Comentarii

  1. Totul e un formalism ieftin, sa se acopere unii „de sus” cu hartii… Te pune sa semnezi ca ti s-a facut instructajul si GATA!
    In realitate, NU SE FACE NICIUN FEL de simulare a unei situatii de incendiu intr-o unitate scolara!!! Doamne fereste de vreo situatie dificila, ca mor toti dintr-o scoala!!! Cadrele sunt nepregatite si elevii se panicheaza! In statele europene si in America se face lunar cate o simulare de alarma, pentru ca elevii sa fie familiarizati cu astea!! La noi, cand a fost o amenintare cu bomba, slava Domnului, falsa, a trecut jumatate de ora pana au iesit elevii din scoala, dupa ce s-au imbulzit si panicat, unii fara paltonase (fiind iarna), altii cu toate dupa ei, unii nu vroiau sa iasa, altii s-au calcat in picioare, unii tipau, altii blocau scarile de acces!!! O NEBUNIE generala!!!
    Trebuie sa se dea toata atentia acestor probleme!!!

Adauga un comentariu

*